Sari la conținut

Procentul proprietarilor de locuințe scade în Germania. În România, crește

31/12/2021 14:47 - ACTUALIZAT 31/12/2021 14:56

Peste 96% din populaţia României trăia în 2020 într-o locuinţă proprietate personală, acesta fiind cel mai mare procent înregistrat în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, arată datele publicate de Eurostat.

În timp ce la nivelul Uniunii Europene, 69,7% din locuitori deţineau în 2020 locuinţa în care trăiau, în scădere uşoară faţă de 69,8% în 2019, în România tendinţa este inversă, procentul celor care trăiesc în locuinţa proprietate personală crescând de la 95,8% până la 96,1%.

România, ţara cu cei mai mulți proprietari de locuințe. Germanilor le place cu chirie

Alte state cu un grad ridicat de proprietate a locuinţei sunt Slovacia (92%), Ungaria şi Croaţia (ambele cu 91%).

Germania

Eurostat subliniază că, în majoritatea statelor, cu excepţia Germaniei, procentul celor care deţin locuinţa în care trăiesc este mai mare decât cel al chiriaşilor. În Germania, jumătate (50,4%) din locuitori sunt proprietarii locuinţelor în care trăiesc în timp ce cealaltă jumătate (49,6%) trăiesc într-o locuinţă închiriată. Datele arată însă că în cazul Germaniei procentul proprietarilor scade de la un an la altul, de la 51,1% în 2019 până la 50,4% în 2020, în timp ce procentul chiriaşilor creşte, de la 48,9% până la 49,6%.

Alte state unde procentul proprietarilor de locuinţe este redus sunt Austria (55%) şi Danemarca (59%).

În UE, 53% din populație stă la casă

Datele Eurostat mai arată că, la nivelul UE, 53% din populaţie trăieşte într-o casă şi 46% într-un apartament, în timp ce restul de 1% trăieşte în alt tip de spaţiu precum casă pe râuri, rulote, etc. Irlanda cu 92% este ţara cu cel mai mare procent de locuitori care trăiesc într-o casă, la polul opus fiind Spania unde 66% din locuitori trăiesc în apartament.

Lovitură dură pentru chiriașii din capitala Germaniei. Legea care plafona costul chiriei, declarată nulă

În România, 65,9% din locuitori trăiesc la casă şi 34,1% trăiesc în apartament. Însă România este pe ultimul loc în UE când vine vorba de mărimea locuinţei, măsurată după numărul mediu de camere per persoană. În timp ce în UE media este de 1,6 camere pentru o persoană, în România este 1,1 camere pentru o persoană. Cel mai bine la acest capitol stau Malta cu 2,3 camere pentru o persoană, urmată de Belgia şi Irlanda, ambele cu 2,1 camere pentru o persoană.

De asemenea, când vine vorba de calitatea locuirii, care poate fi măsurată în mai multe feluri inclusiv prin procentul populaţiei care trăieşte într-o locuinţă aglomerată, România este ţara cu cea mai ridicată rată de aglomerare (45,1%), în timp ce la nivelul UE mai puţin 18% din populaţie trăia în 2020 într-o locuinţă aglomerată, în scădere faţă de 19,1% în 2010.