Sari la conținut

Ascunși fără știrea șoferului într-un TIR, doi migranți au fost depistați cu ajutorul sondei de măsurare a CO2

29/11/2021 12:32 - ACTUALIZAT 29/11/2021 12:32

Doi cetăţeni irakieni au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră giurgiuveni, ascunși în compartimentul marfă al unui ansamblu rutier încărcat cu piese pentru frigidere. Aceștia intenționau să ajungă ilegal în Germania.

În cursul zilei de duminică, 28 noiembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetățean turc, în vârstă de 35 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, piese pentru frigidere din Turcia pentru o societate din județul Dâmbovița.

Șofer român, prins cu zece vietnamezi ascunși în TIR. Riscă până la ȘAPTE ani de închisoare – VIDEO

Procedând la verificarea mijlocului de transport cu aparatura de detecție din dotare, polițiștii de frontieră observat că sonda de măsurare a valorilor de dioxid de carbon indică o valoare mare de concentrație în remorca TIR-ului.

Astfel, a fost deschis compartimentul pentru marfă al mijlocului de transport, iar în interior, printre bunurile transportate, au fost depistați ascunși doi bărbați.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că persoanele depistate sunt cetăţeni irakieni, în vârstă de 20, respectiv 28 de ani.

Călătoria din România în Germania, plătită cu până la 2.500 de euro de migranți. Rețeaua care îi trafica, destructurată – VIDEO

Cei doi au declarat polițiștilor faptul că s-au urcat în mijlocul de transport în timp ce se aflau pe teritoriul Turciei, fără ca șoferul să aibă cunoștință despre acest aspect. Cei doi cetățeni străini intenționau să ajungă în Germania.

În acest context, polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor depistate ascunse, iar conform protocolului româno-bulgar, acestea, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.