Sari la conținut

Personalităţi din Germania, decorate de preşedintele Klaus Iohannis – VIDEO

29/07/2022 14:40 - ACTUALIZAT 29/07/2022 14:40
Iohannis a decorat mai multe personalităţi din Germania

Știri România – Preşedintele Klaus Iohannis a decorat mai multe personalităţi din Germania în cadrul unei ceremonii care a avut loc vineri, 29 iulie, la Palatul Cotroceni.

„Relaţia cu Germania este una specială pentru România, cu valenţe strategice, definită de o colaborare politică dinamică şi fructuoasă şi de o cooperare economică substanţială. Această relaţie se bazează, de asemenea, pe legături sociale şi culturale puternice, cu o veche tradiţie. În contextul provocărilor multiple ale ultimilor ani, începând cu pandemia de COVID-19 şi continuând cu războiul de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, am apreciat cu toţii faptul că relaţia româno-germană şi-a menţinut soliditatea, iar parteneriatul nostru a continuat să se dezvolte. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă dinamismul dialogului bilateral din anul în curs, şi am în vedere vizita în România a preşedintelui Frank-Walter Steinmeier, întrevederea pe care am avut-o cu cancelarul Olaf Scholz la Bruxelles, vizita pe care am efectuat-o la Hof, în Bavaria, precum şi alte întâlniri ministeriale derulate la Berlin şi la Bucureşti”, a spus preşedintele Iohannis.

Klaus Iohannis a decorat mai multe personalități pentru promovarea culturii şi civilizaţiei româneşti în Germania

El a arătat că distincţiile oferite reprezintă o recunoaştere a dedicării şi a perseverenţei cu care personalităţile decorate s-au implicat în dezvoltarea relaţiilor politice, economice, sociale şi culturale româno-germane.

Şeful statului a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer prof. dr. dr. h. c. Bernd Fabritius – fost Însărcinat al Guvernului Federal german pentru imigranţi de origine germană şi minorităţi naţionale, membru în Bundestag şi preşedinte al Asociaţiei Saşilor Transilvăneni din Germania;

Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social” în grad de Mare Ofiţer dr. h. c. Barbara Stamm – fost preşedinte al Parlamentului Bavariei (2008-2018);

Fostul premier Adrian Năstase i-a dat în judecată pe Iohannis și Orban pentru că i-a fost retras Ordinul “Steaua României”

Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social” în grad de Comandor prof. dr. med. Wolfgang Schramm – medic internist, specializat în hematologie, a fost activ în cadrul Institutului Robert Koch de la Berlin şi membru în Consiliul de administraţie al „Asociaţiei Ajutorul bavarez pentru copii din România”;

Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social” în grad de Ofiţer lui Uwe-Volker Fabritius – responsabil pentru România al Ministerului pentru Familie, Muncă şi Afaceri Sociale al landului Bavaria.

De asemenea, preşedintele Iohannis l-a decorat pe prof. dr. h. c. Hans-Peter Niedermeier – fost preşedinte al Fundaţiei Hanns Seidel – cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. 

Klaus Iohannis, premiat în Germania: „merite pentru înţelegerea şi cooperarea dintre popoare”

Sursa: Administrația Prezidențială. ZiarulRomanesc.de