Sari la conținut

În ce state putem călători cu pașaportul românesc fără viză sau doar cu cartea de identitate

19/09/2023 07:30

În ce state putem călători cu pașaportul românesc fără viză sau doar cu cartea de identitate. Planifici o călătorie în străinătate? Este important să cunoști care sunt țările din Europa în care ai nevoie de pașaport și care sunt cele în care poți călători doar cu buletinul. Pașaportul românesc se află printre cele mai puternice din lume, situându-se în top 20 la nivel mondial. Cu toate acestea, este necesar să te informezi în prealabil cu privire la condițiile de acces și regulile de ședere sau tranzit în țara pe care urmează să o vizitezi.
>>> Cărțile de identitate simple, fără cip, își pierd valabilitatea în străinătate: cât mai pot fi folosite

În ce state putem călători cu pașaportul românesc

Există țări în Europa în care poți călători fără viză, chiar dacă acestea nu fac parte din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, înainte de a pleca, este important să verifici dacă există și alte obligații pe care trebuie să le îndeplinești, cum ar fi asigurarea auto (cartea verde) și asigurarea medicală.

Un concept cunoscut în Europa este Spațiul Schengen, zona în care nu este necesar să prezinți pașaport sau alte documente de călătorie atunci când treci granițele între țările membre. Dacă deții un pașaport emis de una dintre țările Uniunii Europene, te poți deplasa liber în zona Schengen, bucurându-te de călătorii fără bariere administrative.
>>> Wizz Air reduce zborurile de la 1 octombrie, compania a dezvăluit problemele pe care le are

Țările Schengen sunt: Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Ungaria și Croația.

Cetățenii europeni trebuie să prezinte pașaportul doar atunci când călătoresc în Regatul Unit al Marii Britanii, fie că vorbim despre Anglia, Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor.

Statele din Europa în care poți intra cu buletinul ( cartea de identitate)

Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în statele membre ale Uniunii Europene. Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Danemarca, Estonia. Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria.

Potrivit mae.ro condiţiile de intrare şi regimul de şedere în statele membre ale Uniunii Europene sunt cele prevăzute în Directiva 38/2004 a Parlamentului European şi a Consiliului privind dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii UE şi membrii familiilor acestora.

Următoarele state permit intrarea cetăţenilor români şi pe baza cărţii de identitate. Albania, Andorra, Austria, Belgia, Bosnia şi Herţegovina. Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia. Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg. Macedonia de Nord, Malta, Moldova, Monaco, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia. Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, San Marino, Serbia.*, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria.

Pașaportul românesc- acces fără viză în 175 de țări din lume

În 2023 pașaportul românesc este între cele mai puternice din lume. Oferind acces fără viză în 175 de țări din lume, pașaportul românesc se situează pe locul 17 în clasamentul Henley Passport Index. Acesta clasifică documentele în funcție de numărul de state care sunt accesibile fără o viză prealabilă. Vezi aici: unde poți călători doar cu buletinul.

surse: mae.ro, ZiarulRomanesc.de