Sari la conținut

A exploatat și umilit zeci de români la muncă în Germania. Cetățean german, dat în urmărire generală

27/04/2023 19:25 - ACTUALIZAT 13/10/2023 15:15
German condamnat în România dat în urmărire generală - Mette

German condamnat în România, dat în urmărire generală – Un cetățean german este dat în urmărire generală de Poliția Română după ce a fost condamnat pentru că a exploatat 25 de sezonieri români pe care i-a ademenit la muncă în landul Saxonia unde i-a umilit.
>>> Scandal în industria avicolă: Muncitori români, plătiți prost și exploatați în Germania de 12 firme

La sfârșitul lunii mai 2018, Tribunalul Arad l-a condamnat pe cetățeanul german Christian Gerhard Heinrich Albert Mette la șase ani de închisoare pentru 25 de infracțiuni de trafic de persoane în formă agravantă. Partenera sa de viață, Eva Kulas, cu care locuia într-o comună din Harghita, a fost și ea condamnată pentru complicitate.

Mette avea o exploatație agricolă în localitatea Königslutter am Elm din landul Saxonia Inferioară unde angaja est-europeni. Potrivit rechizitoriului, în perioada iulie 2014 – iulie 2015, cetățeanul german și complicea sa parteneră au traficat în străinătate, în scop de exploatare, 25 cetățeni români, din județele Covasna, Mureș, Arad și Caraș-Severin.
>>> Citește și: Mii de germani se mută în această țară vecină cu România! – „Duci o viață bună cu 800 €”

„Sunt nevinovat”

În timpul audierilor de la Parchet, Mette a declarat că este nevinovat pentru că nu a încălcat nici o lege, muncitorii sezonieri având dreptul la muncă într-o Europă unită. El a mai explicat că i-a plătit pe muncitori cu un salariu de 900 euro net pe lună, le-a dat gratuit cazare și masă și condițiile de muncă au fost foarte bune.

Neamțul a mai spus că programul de muncă era de 8/10 ore pe zi, ocazional se lucra și sâmbăta, iar duminica era liber. Problemele au apărut din cauza muncitorilor care se îmbătau, se certau, provocau scandal și trebuia să cheme poliția. A mai precizat că nu este o persoană agresivă, violentă și nu deține pistol, iar oamenii care l-au acuzat doresc să-i facă rău.
>>> Citește și: Au abuzat copii în România. Cetățeni germani, dați în urmărire

Concubina sa a adăugat în fața procurorului că muncitorii nu au lucrat, au spart geamuri, au aruncat mâncarea pe geam, iar la primirea salariului s-au îmbătat și au provocat scandal, astfel că a trebuit să cheme poliția.
>>> Citește și: Chinezii ar putea lăsa Germania FĂRĂ internet. A fost emis acest avertisment

German condamnat în România dat în urmărire generală - Mette1

Mette și soția sau au mai declarat că muncitorii români aveau cuțite, că i-au amenințat că le dau foc la casă. În fața judecătorilor, Kulas a spus că singura sa vină a fost că asigura traducerea dintre partenerul său și muncitori. Ea are dublă cetățenie română și germană.

Primii șapte sezonieri duși în Germania au fost din județul Mureș. Aceștia au muncit în 2014. În anul următor au dus patru din Caraș-Severin, zece din Covasna  și patru din Arad.

De exemplu, o persoană care a ajuns să lucreze la ferma neamțului aflase de la sora sa despre locuri de muncă în agricultură la sortat de legume. Se asigura cazare, trei mese pe zi și 30 de euro pentru zece ore de muncă, orele suplimentare urmând să fie plătite corespunzător. I s-a mai spus că vor beneficia de contract de muncă înregistrat la primăria din localitate, costul transportului până în Germania va fi plătit de angajator, dar va fi recuperat ulterior din salariu.
>>> Citește și: Ce înseamnă semnul verde cu o bicicletă albă? Conducătorii auto ar trebui să evite încălcările pe cât posibil

Când a ajuns în Germania, alături de alte șase persoane, a fost întâmpinată de partnera neamțului care i-a cazat într-un imobil din localitatea Danstedt, din landul Saxonia – Anhalt, la aproximativ 50 de km de fermă. Condițiile de locuit erau improprii, nu exista mobilier, aparate electrocasnice, fără sursă de apă și fără energie electrică.

Muncitorii dormeau pe jos, pe saltele, iar Eva Kulas a promis că va aduce paturi și va rezolva problema apei curente și a energiei electrice. Apoi, le-a luat cărțile de identitate pentru a încheia contractele de muncă.

A doua zi au fost duse la muncă la un alt neamț pentru a scoate buruieni de pe un teren. Au lucrat pe ploaie timp de 12 ore și au primit la prânz doar un sandwich și jumătate de litru de apă la fiecare două persoane.
>>> Citește și: Braconier german condamnat pentru uciderea unui urs, dat în urmărire de Poliția Română

Românii, amenințați că vor fi împușcați

Seara, Mette și partenera sa le-au adus câte o pâine neagră veche. Următoarele două zile s-au derulat în același mod. Când s-au revoltat și au refuzat să mai muncească și să locuiască în aceste condiții, Mette i-a amenințat că vor fi împușcați. Au luat în serios amenințarea pentru că văzuseră în mașina neamțului o armă. Pentru a detensiona situația, Mette le-a adus prăjituri expirate care au fost refuzate de muncitori. Pentru asta, i-a lăsat pe câmp. Una dintre victime a sunat acasă în România, iar familia a alertat poliția și așa au ajuns într-un centru de refugiați unde li s-a acordat asistență pentru a reveni în țară.

Celor cinci victime din Caraș-Severin li s-a spus că munca se va desfășura în agricultură timp de opt ore/zi, se va asigura cazare și trei mese zi, salariul va fi de 1000 – 1200 euro/lună și se va încheia contract de muncă. Cărășenii au dormit și ei pe saltele, toaleta și dușul nu funcționau, iar în locuință au găsit o mizerie de nedescris. A doua zi de la sosire, au fost duse la plantat căpșuni și încărcat piatră.

Mette le-a dat o singură masa pe zi și aceea seara: câte un cârnat și paste. În zilele următoare au muncit în aceleași condiții timp de 10 -12 ore/ zi sub atenta supraveghere a neamțului. Prânzul consta din cartofi și apă minerală.  După două săptămâni de muncă, cărășenii au cerut bani, dar neamțul i-au refuzat. Abia după ce l-au amenințat cu poliția, Mette le-a dat câte 100 de euro.  În timpul discuțiilor, Eva Kulas, partenera lui Mette, a vrut să înfigă o șurubelniță într-unul dintre muncitori, dar a fost oprită.
>>> Citește și: Om de afaceri român din diaspora, asasinat pe stradă. „Toată lumea îl iubea”

Au muncit în condițțile acestea șase săptămâni, perioadă în care unul dintre sezonieri a leșinat și a ajuns la spital, iar altul a vrut să-și pună capăt zilelor. Până la urmă au anunțat poliția germană care i-a îndemnat să îl dea pe Mette în judecată pentru înșelăciune. Însă, neexistând niciun contract de muncă, nu au avut cum să facă acest lucru.

Până la urmă, au ajuns în România cu sprijinul unei instituții publice din Germania și fără niciun ban în buzunar. Autoritățile germane au demarat anchete privind munca la negru.

Unii dintre sezonierii păcăliți de Mette au plecat în Germania la cules de căpșuni însoțiți și de copiii minori. Și pe aceștia i-a dus neamțul la munca câmpului fără a le da mâncare și apă. După 10-12 ore de muncă neîntrerupte pe tarla, Mette i-a pus să facă și gem de căpșuni timp de 4-5 ore în fiecare noapte.

Enervat că și-au cerut banii, a tras un foc de armă

Când oamenii și-au cerut banii, neamțul s-a enervat și a tras un foc de armă. Potrivit victimelor, poliția a venit la locul incidentului, dar nu a luat nicio măsură. Vecinii imobilului unde locuiau în condiții insalubre românii au chemat și ei autoritățile după ce au văzut cum copiii sunt puși să muncească.

Inspectorii de la Protecția Copilului și-au făcut apariția și, după ce a constatat mizeria în care erau obligați să locuiască, le-au pus în vedere oamenilor să plece în România, altfel minorii vor fi instituționalizați. Părinții au explicat situația și le-au spus inspectorilor că nu au bani pentru a se întoarce în România și au fost ajutați pentru a se înapoia în țară.

Și arădenii care au căzut în plasa lui Mette au pățit același lucru. Erau bruscați în timp ce erau duși la muncă, iar când au cerut să semneze contractul de muncă au fost amenințați. Au reușit totuși să fugă și să vină acasă fără niciun ban în buzunar. La Arad s-au dus direct la sediul firmei care le-a intermediat plecarea în Germania și au făcut scandal.

Condamnări multiple în Germania

Traficantul de sezonieri Mette, în vârstă de 63 de ani în prezent, și nu era la prima încălcare a legii. A fost condamnat penal de 22 de ori în Germania pentru insultă, calomnie, defăimare, infracțiuni împotriva mediului, facilitarea intrării sau a șederii ilegale, infracțiuni legate de deșeuri periculoase, obstrucționarea sau împiedicarea înfăptuirii justiției, denunțarea calomnioasă, mărturia mincinoasă, fraudă și înșelăciune, infracțiuni fiscale și vamale, interzicerea de  a deține sau de a purta arme, hărțuire sau agresiune de natură psihologică sau emoțională, opunerea de rezistență față de un reprezentant al autorității publice, instigarea publică la discriminare rasială.

Instanța a decis ca victimele să primească despăgubiri cuprinse între 1.000 și 6.000 de euro care erau din localitățile Band (Mureș), Zagon (Covasna), Arad, Jibou (Arad) și din județul Caraș-Severin. Mette și partenera sa au făcut recurs, dar Curtea de Apel Timișoara le-a respins acțiunea în septembrie 2018, astfel că neamțul a ajuns pe lista urmăriților general.