Elena Udrea așteaptă arestarea preventivă

Elena Udrea a fost adusă, miercuri, 11 februarie, din arest, la instanţa supremă, unde se judecă cererea procurorilor DNA de arestare a deputatului PMP, în dosarul Microsoft.

Potrivit Mediafax, la intrarea în sediul ICCJ aceasta a repetat gestul de a duce degetul arătător la nas, pe care l-a făcut şi în plenul Camerei Deputaţilor.

Deputatul PMP Elena Udrea a

fost adusă cu o dubă a Poliţiei la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde la ora 14.00 este programată şedinţa în care se judecă propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de ar

estare preventivă pentru 30 de zile.

Elena Udrea avea cătuşe la mâini când a fost scoasă din maşină, iar înainte de a intra în sediul ICCJ a repetat gestul de a duce degetul arătător de la mâna dreaptă pe nas, pe care l-a făcut şi luni, în plenul Camerei Deputaţilor, când se discutau cererile DNA de avizare a urmăririi, reţinerii şi arestării deputatului PMP.

foto: Mediafax


 Elena Udrea, dusă cu mandat la DNA. Acuzațiile: spălare de bani și fals în declarații de avere

Elena Udrea – în cătuşe la ICCJ

ICCJ judecă cererea de arestare preventivă a Elenei Udrea