Sari la conținut

Blue Air anunţă un nou zbor direct Bucureşti – Dusseldorf

19/11/2021 17:05 - ACTUALIZAT 07/06/2023 18:33

Blue Air anunţă un nou zbor direct din Bucureşti către Dusseldorf, al treilea aeroport ca mărime din Germania, începând cu orarul de vară 2022, a anunţat vineri compania.

Din luna aprilie, Blue Air va oferi cinci zboruri săptămânale din Bucureşti către Dusseldorf (Germania), în zilele de luni, miercuri, joi, vineri şi duminica.

„Blue Air se angajează să îşi consolideze prezenţa în oraşele principale din Germania. Suntem încântaţi să le oferim pasagerilor noştri un nou zbor direct din Bucureşti către Dusseldorf, reuşind să extindem serviciile din/către Germania la 12 zboruri directe, oferind astfel mai multe opţiuni de conectare cu inima economică şi de afaceri a Germaniei – Renania de Nord-Westfalia – cunoscută pentru o gamă largă de industrii, inclusiv în domeniul modei, al produselor alimentare şi al băuturilor, al comunicaţiilor şi al electrocasnicelor”, a declarat Krassimir Tanev, director comercial Blue Air.

Potrivit reprezentanţilor Blue Air, biletele sunt deja la vânzare cu prețuri care încep de la 14,99 euro.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra – Low – Cost (ULC) şi cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor. Compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 16 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.