Sari la conținut

Bărbat cu buletin românesc fals, depistat într-un autocar la frontieră. Se ducea să lucreze ilegal în Germania

19/01/2021 16:49 - ACTUALIZAT 19/01/2021 16:49

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din R. Moldova asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităților române falsă.

Duminică, 17 ianuarie, în jurul orei 00.01, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, ca pasager într-un autocar, înmatriculat în Republica Moldova, un cetăţean moldovean, în vârstă de 36 de ani.

Deoarece polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care a fost descoperită asupra persoanei o carte de identitate, având însemnele autorităţilor române.

Control frontieră: Trei bărbați riscă să ajungă la închisoare pentru că au vrut să muncească în Germania

În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră în vederea obţinerii unui loc de muncă pe teritoriul Germaniei.  

Pe numele bărbatului, polițiștii de frontieră au deschis dosar pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.