Sari la conținut

Cărți de identitate false, descoperite la frontiera română. Urmau să fie folosite în Germania

08/10/2020 12:57 - ACTUALIZAT 08/10/2020 12:57

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat asupra căruia au fost descoperite două cărţi de identitate românești false.

Luni, 5 octombrie, în jurul orei 21.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, ca pasager într-un microbuz, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 33 de ani.

Deoarece polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la scopul declarat al călătoriei, a fost efectuat un control amănunţit, ocazie cu care au fost descoperite asupra persoanei două cărţi de identitate, având însemnele autorităţilor române.

Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii au stabilit faptul că documentele nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, acestea fiind false.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat una dintre cărţile de identitate descoperite la controlul de frontieră de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte, plătind suma de 250 de euro şi intenţiona să o folosească în Germania. Cea de a doua aparţine unui prieten, aflat în Germania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.