Sari la conținut

Noi reguli de intrare în Olanda. Din ce dată vor fi valabile

16/03/2022 15:34 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:25

Noi reguli de intrare în Olanda. Persoanele care călătoresc în Olanda din Uniunea Europeană sau din Spațiul Schengen vor avea în curând permisiunea de a intra fără a prezenta un test negativ, dovada vindecării de Covid-19 sau dovada vaccinării complete.

Noi reguli de intrare în Olanda
Noi reguli de intrare în Olanda

Modificarea, anunțată marți de ministrul Sănătății, Ernst Kuipers, intră în vigoare miercuri, 23 martie.

Olanda: Reduceri de accize la combustibil, ajutor de 800 de euro pentru facturile la energie

În plus, noile reguli de intrare vor fi valabile și pentru cetățenii Uniunii Europene care vor călători în Olanda din afara UE sau a spațiului Schengen, potrivit unui comunicat al guvernului.

Regulile mai stricte se vor aplica în continuare pentru călătorii din afara UE care sosesc din afara UE și a spațiului Schengen. Aceștia pot continua să fie supuși interdicției de intrare în Uniunea Europeană, însă există anumite excepții.

Excepții

Excepțiile includ persoanele care sosesc dintr-o țară desemnată ca sigură, cele care sunt complet vaccinate împotriva Covid-19 și, în unele cazuri, cele care pot prezenta un certificat de vindecare. În funcție de originea călătoriei, poate fi necesară dovada testării negative.

Părinții din Olanda vor beneficia de nouă săptămâni de concediu parental plătit cu 70% din venitul zilnic

Celor care călătoresc în Olanda li se recomandă în continuare să se autotesteze la sosire și în a cincea zi.

De asemenea, pasagerii vor fi obligați în continuare să poarte măști în avioane, deoarece regula este supusă reglementărilor internaționale.

Salariul minim în OLANDA în 2022. Ce este și cât este

Kuipers a subliniat că țările UE vor continua să ia propriile decizii privind intrarea, în funcție de situația epidemiologică locală.

Ministrul i-a sfătuit pe rezidenții din Olanda să păstreze aplicația CoronaCheck pe dispozitivele lor mobile. Astfel vor putea prezenta un certificat digital al UE (DCC) atunci când călătoresc în Uniunea Europeană, deoarece poate fi încă necesar pentru intrarea în diferite țări și locații din acele țări.

Sursa: Guvernul Țărilor de Jos