Sari la conținut

Visbek: O zi de naștere într-un camping s-a transformat, pentru niște români, într-o baie de sânge

04/07/2016 05:36 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:33

Clipe de groază în comuna Visbek (landul Saxonia Inferioară): o zi de naștere sărbătorită într-un camping s-a transformat brusc într-o bătaie pe viață și pe moarte, între un grup de români și unul de lituanieni, scrie Mallorca Magazin.

Poliția încă nu are informații clare cu privire la circumstanțele în care a avut loc incidentul. Nu se știe cu exactitate nici câte persoane au fost implicate sau cine pe cine a atacat.

Cert este că, în 29 iunie, în jurul orei 23:30, patru agresori au sărit cu bâte de baseball la șapte invitați. În conflict au fost implicați bărbați între 20 și 39 de ani. Unul dintre atacatori a decedat ulterior la spital din cauza rănilor suferite, alți patru au fost răniți grav iar unul dintre aceștia se află în stare critică.

Bătaie ca-n filme între 30 de români la Wildeshausen: vroiau să campeze în același loc. Iată ce a urmat

Doi tineri au încercat să fugă cu mașina de la locul incidentului însă au fost prinși de polițiști la scurt timp după aceea, acum riscând să fie acuzați de tentativă de omor.

Șapte ambulanțe, numeroși polițiști și pompieri voluntari au fost solicitați să intervină.

În trecut, în campingul unde a avut loc incidentul sângeros între români și lituanieni mai fuseseră cazați numeroși muncitori est-europeni care aveau contracte temporare de muncă, notează NWZ online. Cercetările continuă.

Bătaie între români și bulgari la un bordel din Hamburg: prostituatele din Bulgaria lucrau prea ieftin

Muncitor român în construcții ucis în bătaie de conaționali la Leipzig, familia victimei nu are bani pentru repatrierea corpului

Berlin, bătaie între clanuri în «Casa ororilor», intervenție a trupelor speciale germane într-un imobil ocupat de 200 de romi