Sari la conținut

Germania se pregătește de război, relansează producția de submarine

11/06/2022 17:42 - ACTUALIZAT 11/06/2022 17:42

*Știri Germania*. Șantierul naval Wismar, salvat. S-a găsit o soluție: grupul Kiel Thyssenkrupp Marine Systems a cumpărat șantierul Wismar.  Din 2024 ar putea fi angajate 800 de persoane pentru a produce submarine.

Șantierul naval Wismar a fost salvat

Șantierul naval Wismar era în faliment din ianuarie din cauza pandemiei Covid19. Acum a fost achiziționat de constructorul Thyssenkrupp Marine System. Acesta urmează să producă submarine, a anunțat Compania.

Thyssenkrupp vrea să angajeze aproximativ 800 de angajați în Wismar. Numărul acestora ar crește până la 1500 dacă vor fi comenzi.

În șantierul naval Wismar se produceau până acum nave de croazieră, dar din 2024 va începe producția de submarine.

Șantierul naval Wismar, comenzi de la armata germană

Potrivit Handelsblatt, șantierul va beneficia de comenzi de la armata germană, care are un vast plan de modernizare după izbucnirea conflictului din Ucraina.

Factorul decisiv al achiziției este o comandă a guvernului federal pentru noi submarine.

Amploarea implicării TKMS depinde de numărul comenzilor. „Cu cât sunt mai multe comenzi, cu atât vor fi mai multe locuri de muncă”, a precizat TKMS într-un comunicat.

„Venim la Wismar pentru a oferi Marine Systems, dar și locației și oamenilor de aici, o perspectivă reală”, a explicat șeful TKMS Oliver Burkhard.

Dacă producția va crește, din 2024 în șantierul naval Wismar ar putea fi angajate aproximativ 800 de persoane. Cu comenzi suplimentare, numărul acestora ar putea crește la peste 1.500. 

Acordul înseamnă o schimbare strategică pentru grup, odată cu atacul Rusiei asupra Ucrainei.

Compania a ținut să precizeze că intenționează să modeleze viitorul acestei industrii și că viitorul angajaților este asigurat.

Thyssenkrupp este una din cele mai importante companii din lume, cu 188.000 de angajați.

Citește și: «Nu avem bani pentru mâncare» – Muncitorii români de pe șantierul naval din Duisburg, neplătiți de luni de zile

Surse: Handelsblatt, ziarulromanesc.de