Sari la conținut

Românii vor avea salarii ca-n Germania… peste 20 de ani

24/07/2017 13:01 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:05

Românii ar putea ajunge la salarii apropiate de cele din țări din Europa de Vest, precum Germania sau Franța, peste mai mult de 20 de ani, în contextul in care creșterea economică nu este nici suficient de rapidă și nici destul de sustenabilă pentru a susține o reducere mai rapidă a decalajului. De asemenea, cel mai probabil, acest moment, în care România ar ajunge spre 90% din media PIB per capita din UE, ar permite și aderarea țării la zone euro fără perspectiva de a se confrunta ulterior cu probleme precum cele prin care au trecut Grecia sau Portugalia.

Suntem sub 60% din PIB per capita la nivelul Uniunii Europene. În ritmul în care creștem … eu nu cred că este o țară care nu este în zona euro și care să intre în zona euro cu un PIB per capita sub 80-90%. Nu va fi două treimi, va fi mai mult. Va fi mai mult dupa experiențele triste ale Portugaliei și Greciei. Ca să ajungem la 80-90%, la ritmul actual, probabil avem nevoie de undeva la 20 de ani”, a declarat Dan Bucsa, lead CEE economist în cadrul UniCredit Bank Londra, anunță wall-street.ro.

646x404România înregistrează un PIB per capita calculat la paritatea puterii de cumpărare de sub 60% din media UE. În rândul statelor UE, doar în Bulgaria PIB per capita este mai mic decât în România. Chiar dacă nu a ajuns încă nici la două treimi din media UE, România a făcut progrese în ultimele decenii, după ce în 2004 se situa la puțin peste 30% din media UE. O apropiere mai puternică a țărilor din Europa Centrală și de Est de media UE în ceea ce privește PIB pe cap de locuitor ar urca, de asemenea, media UE aproape de cea a zonei euro.

Salariile din România au înregistrat CEA MAI MARE CREŞTERE din UE, dar tot ruşinos de mici au rămas

„Cum accelerăm ritmul ăsta? Trebuie să ne focusăm pe două lucruri: investiții și forță de muncă, pentru că de aici vin, în cele din urmă, câștigurile de creștere pe termen lung. Dacă ne referim la investiții, ce am observat noi este că cea mai robustă creștere și creșterea bazată pe investiții este în țările care în continuare fac reforme. Ideea că reformele continuă și după intrarea în UE este o utopie. E adevărat că s-a întâmplat la noi. (…) singurele țări care fac reforme, le fac de frică„, a spus Dan Bucsa în cadrul unei întâlniri cu presa.

Potrivit celui mai recent raport de convergență al Comisiei Europene, România ar îndeplini trei din patru criterii pentru aderarea la zona euro. Acestea sunt stabilitatea prețurilor, nivelul datoriei publice și dobânzile pe termen lung. Criteriul pe care România trebuie să-l mai îndeplinească este ce al cursului de schimb, care prevede că variația leului nu trebuie să depășească 15% în sus sau în jos față de euro după ce acesta este introdus în mecanismul ratelor de schimb, mai menționează sursa citată.

„Nu cred că mai avem o țintă exactă de intrare. Cred că acest criteriu real este cea mai mare problemă – PIB pe locuitor. Dacă noi o să creștem pe termen lung 2,5%, nu avem nicio șansă în următorii 20 de ani (…)”, a spus Dan Bucsa.

Românii cu opt clase refuză salarii de 1.400 de lei: «Pentru banii aceştia nici nu mă dau jos din pat»