Sari la conținut

Razie la cel mai mare șantier din Hanovra: Cărți de identitate românești false și salarii sub minimul legal

11/09/2019 12:52 - ACTUALIZAT 23/11/2023 11:13

Cel mai mare șantier de construcții din Hanovra, unde se construiește noul sediu central al companiei Continental, a fost inspectat marți dimineață de 40 de ofițeri de poliție și 40 de inspectori fiscali, sprijiniți de trei traducători.

La ora nouă dimineața, polițiștii au încercuit zona de 46.000 de metri pătrați pe care se ridică noua construcție verificând toți muncitorii și documentele prezentate de aceștia.

”Au fost verificați 162 de muncitori, în 40 de cazuri există suspiciunea neplății salariului minim prevăzut de lege”, a spus un purtător de cuvânt al inspectorilor fiscali.

De asemenea, șapte lucrători sunt cercetați penal după ce au prezentat cărți de identitate românești false. Anchetatorii urmează să stabilească de unde le-au procurat.

„Controlul a fost un succes în vederea combaterii muncii la negru și a angajărilor ilegale, deoarece o treime dintre muncitorii în construcții nu lucrează în condiții echitabile pe piața muncii”, a adăugat purtătorul de cuvânt.