Sari la conținut

Germania ar putea lua în considerare raționalizarea gazelor după ce Rusia a oprit livrările. „Ar fi un dezastru”

06/09/2022 10:53 - ACTUALIZAT 06/09/2022 10:53
Raționalizarea gazelor în Germania

Știri GermaniaRaționalizarea gazelor în Germania. Importatorul german de gaze Uniper nu exclude ca Germania să ia în considerare în cele din urmă raționalizarea gazelor după ce Rusia a oprit fluxurile prin conducta sa principală către continent și a confirmat că analizează acționarea Gazprom în justiție.

Comentariile directorului executiv Uniper, Klaus-Dieter Maubach, au venit în momentul în care prețurile gazelor europene au crescut după ce Rusia a declarat că va rămâne închisă conducta Nord Stream 1 pe termen nelimitat din cauza unei defecțiuni, o altă lovitură pentru Uniunea Europeană, în timp ce se luptă să-și revină după pandemie.

Prețul gazului explodează – creștere de 30%, după ce Putin a oprit livrările în Germania. Moneda Euro se prăbușește

„Nu putem exclude faptul ca Germania să ia în considerare raționalizarea gazului”, a declarat Maubach pentru Reuters într-un interviu realizat în cadrul unei conferințe internaționale despre gaze la Milano.

„Știm că guvernul vrea să evite acest lucru cât mai mult posibil, deoarece ar fi un dezastru din atât de multe motive”, a adăugat el.

Oprirea totală a livrărilor din partea Gazprom înseamnă că este puțin probabil ca Germania să atingă o țintă de umplere de 95% pentru depozitele sale de gaz până la 1 noiembrie.

Rusia închide robinetul de gaz spre Europa „pe timp nedeterminat”: „Scurgere de ulei la turbină”

Europa a acuzat Rusia că oprește aprovizionarea cu energie ca răzbunare pentru sancțiunile occidentale impuse Moscovei din cauza invaziei Ucrainei. Rusia, în schimb, spune că Occidentul a lansat un război economic, iar sancțiunile au cauzat probleme de aprovizionare cu gaze.

„Decizie politică”

Uniper, deținută majoritar de Fortum din Finlanda, a fost puternic afectată de creșterea prețurilor la gaz și electricitate, forțând-o să solicite miliarde de euro ca ajutor financiar de la guvernul german.

Creșterile dramatice din ultimele zile au exacerbat situația pentru companie, determinând-o să caute mai mulți bani, chiar dacă detaliile acordului de salvare de luna trecută cu guvernul german nu au fost încă stabilite.

Uniper, care a atras deja în total o linie de credit de 9 miliarde de euro de la creditoarea de stat KfW a declarat că alte 4 miliarde de euro pe care le-a solicitat recent au fost aprobate și semnate și vor fi achitate în tranșe în funcție de necesități.

Germania, costuri uriașe pentru familii: 5.000 de euro în plus pentru gaze și electricitate anul viitor

Maubach a spus că Uniper încă ia în considerare o acțiune în justiție împotriva gigantului Gazprom pentru a-și compensa acționarii pentru o scădere de aproximativ 90% a valorii de piață a companiei, după o scădere bruscă a aprovizionării cu gaze rusești din iunie.

„Reducerea (fluxurilor de gaze) nu a fost niciodată o problemă tehnică, ci o decizie politică, ca atare, va continua să fie o decizie politică”, a spus Maubach.

„Dacă fluxurile vor crește sau scădea, aș îndrăzni să spun că acest lucru a fost decis la Kremlin și nu la sediul Gazprom”, a mai spus Maubach.

Protest la bustul gol lângă cancelarul Germaniei: „Embargo asupra gazului rusesc, acum!”

Cu privire la perspectivele sale pentru iarna viitoare, Maubach a spus că în cel mai rău scenariu de livrare zero în Germania de la Gazprom, „va fi dificil să echilibrezi cererea și oferta”, adăugând că toate companiile și liderii europeni vor trebui să analizeze un fel de intervenții pe piață pentru stabilizarea prețurilor la energie.

Luni, 5 septembrie, Uniper a încheiat un acord cu Woodside prin care grupul australian va furniza Europei gaz natural lichefiat (GNL), 1 miliard de metri cubi pe an, pentru a ajuta la reducerea dependenței continentului de aprovizionarea din Rusia.

Sursa: Reuters. ZiarulRomanesc.de