Sari la conținut

Olanda elimină restricțiile în pofida valului masiv de infectări cu Omicron

26/01/2022 09:16 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:26

Olanda elimină restricțiile. Restaurantele, teatrele, muzeele şi cinematografele din Olanda îşi redeschid porţile de miercuri în pofida unui val masiv de infectări cu varianta Omicron a coronavirusului, a anunţat marţi prim-ministrul Mark Rutte, potrivit DPA.

Olanda elimină restricțiile
Olanda elimină restricțiile în pofida valului masiv de infectări cu Omicron

Cafenelele şi restaurantele, precum şi spaţiile care găzduiesc evenimente culturale vor putea fi deschise până la ora 22:00. Însă rămâne obligativitatea purtării măştii şi prezentarea dovezii vaccinării.

Spectatorii vor primi din nou permisiunea de a asista la evenimente sportive precum meciurile de fotbal.

Salariul minim în OLANDA în 2022. Ce este și cât este

Măsura închiderii magazinelor a fost anulată în urmă cu mai bine de o săptămână la finalul unui lockdown strict impus pe 18 decembrie.

Presiunea asupra guvernului de a renunţa la restricţii a fost uriaşă.

Au existat proteste ale antreprenorilor şi ale sectorului cultural, primarii oraşelor făcând de asemenea apel la ridicarea restricţiilor având în vedere că restaurantele din ţările vecine Germania şi Belgia sunt deschise.

Olanda, cu 85% vaccinați, a intrat în lockdown: „Ne temem de Omicron”

Numărul cazurilor noi de infectare continuă să crească rapid.

E posibil ca infectările să fie mai numeroase, însă sistemele informatice ale autorităţilor sanitare nu pot procesa numărul ridicat al testelor cu rezultat pozitiv pentru depistarea COVID-19.

Rata de incidenţă în ultimele şapte zile este de aproape 2.000 de noi infectări la 100.000 de locuitori. (Agerpres)