Știri Germania – Olaf Scholz s-a întâlnit cu Maia Sandu – Cancelarul german, Olaf Scholz, s-a întâlnit vineri, la Berlin, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, discuţiile concentrându-se pe dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi pe efectele conflictului dintre Rusia şi Ucraina.
„Cancelarul Olaf Scholz a discutat astăzi cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Întâlnirea s-a concentrat pe schimburi de idei asupra războiului rus de agresiune împotriva Ucrainei şi pe efectele conflictului asupra Republicii Moldova”, anunţă Guvernul Germaniei, conform Mediafax.
„Cancelarul a subliniat că Guvernul Germaniei şi Uniunea Europeană vor continua să ofere sprijin Republicii Moldova”, precizează Guvernul de la Berlin.
Citește și: Pericolul atragerii Republicii Moldova în război, tot mai mare
Olaf Scholz s-a întâlnit cu Maia Sandu – „Aprofundarea relațiilor”
„Am avut astăzi o întâlnire cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei. I-am mulţumit pentru susţinerea Germaniei şi pentru votul de încredere în favoarea statutului nostru de candidat la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi pentru ajutorul pe care ni-l acordă pentru a face faţă consecinţelor războiului Rusiei în Ucraina. Am discutat despre aprofundarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi Germania în domeniile energiei, economiei şi securităţii”, a declarat Maia Sandu, prin Twitter.
Susținere pentru dezvoltare
Maia Sandu a avut o întrevedere şi cu ministrul german al Dezvoltării, Svenja Schulze, care a anunţat, conform site-ului Tagesschau.de, asistenţă suplimentară în valoare de 60 de milioane de euro destinată Republicii Moldova, pentru a face faţă crizei energetice.
Datorită cooperării moldo-germane de succes, zeci de comunități din Moldova au reușit să-și modernizeze infrastructura, iar cetățenii au acces la apă și canalizare și la servicii publice de calitate. „Am discutat și despre rolul major al investițiilor germane, care au adus noi industrii în regiunile țării și au oferit pentru mii de oameni posibilitatea de a munci acasă”, a declarat Maia Sandu.
Germania va recunoaşte permisele de conducere moldoveneşti, Maia Sandu a primit asigurări la Berlin
surse: Mediafax , Moldpres, ziarulromanesc.de