Sari la conținut

Germania: Autoritățile se așteaptă ca mii de migranți ilegali să intre în țară în săptămânile următoare

04/11/2021 10:43 - ACTUALIZAT 04/11/2021 10:45

Landul Brandenburg din estul Germaniei se aşteaptă ca mii de migranţi ilegali să treacă graniţa dinspre Polonia pe parcursul săptămânilor următoare, venind din Belarus, transmite dpa citată de Agerpres.

Ministrul de interne din Brandenburg, Michael Stuebgen, a afirmat miercuri în parlamentul din Potsdam că migranţii care au ajuns în Letonia, Lituania şi Polonia vor încerca probabil să-şi continue călătoria către Germania.

„Trebuie să presupunem că majoritatea acestor oameni vor veni în Germania în următoarele luni”, a spus el.

Germania: Zeci de persoane care voiau să patruleze la frontiera cu Polonia înarmate cu bâte şi macete, oprite de poliție

Migranţii continuă să vină în Belarus cu intenţia de a intra în Uniunea Europeană, a adăugat acesta, menţionând că nu poate da cifre exacte.

Liderul sindicatului poliţiei germane GdP Andreas Rosskopf a indicat la Berlin că nu sunt prevăzute controale suplimentare la graniţe. „Situaţia migraţiei este cu siguranţă serioasă în prezent, dar este mult mai departe de situaţia pe care am văzut-o în timpul migraţiei masive din 2015″, a spus acesta.

Având în vedere cele 120-180 de intrări ilegale pe zi de-a lungul întregii graniţe cu Polonia, nu se justifică o intervenţie asupra libertăţii de circulaţie în UE, a adăugat el.

Germania, ministrul de Interne: „Nu vom închide frontiera cu Polonia pentru a stopa fluxul de migranți”

Ministerul de Interne de la Berlin a precizat că Rosskopf şi ministrul de interne federal Horst Seehofer s-au consultat în această problemă şi sunt de acord.

Poliţia federală germană, care este responsabilă cu frontierele externe ale ţării, a comunicat că a detectat 597 de intrări ilegale doar săptămâna trecută, majoritatea provenind din Irak, Siria, Iran şi Afganistan.

Guvernele din UE îl acuză pe liderul autoritar din Belarus Aleksandr Lukaşenko că încurajează deplasarea migranţilor spre blocul comunitar în răspuns la sancţiunile impuse guvernului său.