Sari la conținut

Germania: Inflația record de 7,9% în mai, confirmată de statisticienii de la Destatis

14/06/2022 12:41 - ACTUALIZAT 15/06/2022 07:46
Inflație record în Germania mai 2022

Știri Germania. Inflație record în Germania mai 2022. În Germania, inflația a atins în luna mai un nivel record de 7,9% pe parcursul unui an, stimulată de războiul din Ucraina, care crește prețurile la energie și alimente, confirmă Institutului Federal de Statistică – Destatis după datele preliminare publicate la sfârșitul lunii trecute.

Creșterea prețurilor de consum a atins astfel cel mai ridicat nivel de la reunificarea Germaniei în 1990. Pentru a treia lună consecutiv.

Efectele inflaţiei record: Nemţii nu îşi mai PERMIT stilul de viaţă cu care erau obişnuiţi

„Motivul principal al inflației ridicate rămâne creșterea prețurilor la produsele energetice”. arată raportul statisticienilor. Dar creșteri de preț se observă și „la multe alte bunuri”. „În special la alimente”, explică Georg Thiel, președintele Destatis, într-un comunicat de presă.

Prețurile alimentelor

Ministrul german al Agriculturii, Cem Özdemir, se așteaptă ca prețurile alimentelor să continue să crească până la iarnă, a spus el într-un interviu acordat marți pentru „Rheinische Post”.

Comerțul se aprovizionează în prezent plătind tarife mari la energie care vor fi transferate asupra prețurilor, a explicat el.

În cadrul produselor energetice, prețurile la combustibili au crescut cu 41% pe parcursul unui an, notează Destatis.

Inflația de război în Germania, 11 produse au devenit mult mai scumpe

Deși guvernul a implementat o reducere a prețului la pompă de la 1 iunie, care îl va costa miliarde, prețul combustibililor continuă să crească în Germania.

Din acest motiv, ministrul german al Economiei, Robert Habeck, care denunță „un scandal moral”, a anunțat luni o înăsprire a regulilor privind concurența.

Indicele armonizat al prețurilor, care servește drept referință la nivel european, a ajuns la 8,7% pe parcursul unui an, a confirmat Destatis, adică peste media de 8,1% pentru zona euro, conform primei estimări a Eurostat.

Germania, turboinflația atacă psihicul. „A fi sărac într-o țară bogată este o experiență traumatizantă!”

Banca Centrală Europeană, hotărâtă să readucă în cele din urmă inflația la valoarea țintă de 2%, a anunțat joia trecută o primă majorare a dobânzii în iulie, pe care nu o mai făcuse din mai 2011.

Instituția plănuiește, de asemenea, o „serie” de majorări ale ratelor „în următoarele câteva luni”, în funcție de perspectivele inflației, a avertizat președintele său Christine Lagarde.

Germania: Inflația lovește bugetele gospodăriilor. Iată produsele care înregistrează creșteri RECORD de prețuri

Sursa: Destatis. ZiarulRomanesc.de