Sari la conținut

Germania: Un român a schimbat o bancnotă de 1.000 de lei pe 200 de euro. Acum e căutat de poliţie

06/07/2018 11:47 - ACTUALIZAT 28/04/2020 22:09

Duminica trecută, pe Landstrasse 3155, o persoană de 27 de ani din Schwalmstadt a căzut victimă unei fraude valutare. Tânărul german a fost oprit pe marginea drumului de un bărbat însoţit de un băieţel de 5-6 ani. Acesta i-a spus că vine din România, nu are la el euro şi are ceva probleme.

I-a propus neamţului să îi schimbe o bancnotă de 1.000 de lei. A calculat pe telefonul mobil că la cursul de schimb din România ar însemna 214 euro. De bună credinţă, germanul i-a dat românului 200 de euro.

Apoi, la începutul săptămânii, a mers la bancă să schimbe bancnota de 1.000 de lei, dar a avut surpriza să descopere că nu are nicio valoare, pentru că nu există fizic în România o astfel de bancnotă.

A alerta poliţia, care-l caută acum pe român, ale cărui semnalmente au fost date de păgubit, scrie Observator.

Foloseau metoda schimbării banilor, escrocii din Selb au fost prinşi