Sari la conținut

Germania: Doi frați au tăiat gâtul surorii lor pentru că a adoptat stilul de viață occidental. Cadavrul, transportat cu o valiză

29/12/2021 14:18 - ACTUALIZAT 03/01/2022 19:08

Procurorii germani au informat marți, 28 decembrie, că au pus sub acuzare doi frați afgani pentru uciderea în iulie a surorii lor, pe care ar fi vrut să o pedepsească pentru modul ei de viață occidental.

Bărbații, în vârstă de 26 și 22 de ani, Sayed și Seyed H., sunt acuzați că și-au atras sora în vârstă de 34 de ani, Maryam, la o întâlnire la Berlin pe 13 iulie.

Frații ucigași

Violatori și condamnați, printre afganii evacuați în Germania de Bundeswehr

Când s-a dus tânăra în locul stabilit, cei doi frați au sugrumat-o și i-au tăiat gâtul.  

Conform procurorilor, cei doi au luat apoi un taxi spre gară mai târziu în acea zi, transportând cadavrul surorii într-o valiză.

Cadavrul transportat în valiză

S-au dus cu trenul până în Bavaria, la locuința unui frate mai mare, unde au îngropat-o.

În rechizitoriu se arată că bărbații au vrut să-și pedepsească sora „pentru modul ei de viață orientat spre Occident, care nu corespundea ideilor lor arhaice de onoare și morală și cu imaginea lor despre femeie”, au arătat procurorii într-un comunicat.

Maryam

Germania va primi 25.000 de afgani considerați în pericol maxim în țara lor

Frații victimei nu erau pregătiți să accepte că ea a divorțat după 16 ani de soțul ei violent și a început o nouă relație.

Cei doi frați sunt în arest din 3 august 2021, informează APNews.