Sari la conținut

Scholz: „Germania este pregătită pentru iarnă datorită politicilor mele”

27/11/2022 11:27 - ACTUALIZAT 27/11/2022 11:30
„Germania este pregătită pentru iarnă datorită politicilor mele”, spune Scholz

Cancelarul german Olaf Scholz consideră că Germania este pregătită pentru iarnă datorită modului în care a abordat guvernul său criza energetică.

„Cu toate deciziile pe care le-am luat, putem spune în acest moment, înainte de iarnă – vom trece prin asta împreună”, a spus Scholz la o reuniune a formaţiunii sale de centru-stânga, Partidul Social Democrat.

Germania va împrumuta peste 45 de miliarde de euro în 2023 pentru a combate criza energetică

Peste 20 de centrale energetice pe cărbune au fost repornite sau menţinute în funcţiune, iar cele trei centrale nucleare existente vor funcţiona şi iarna, a precizat cancelarul german la reuniunea de sâmbătă.

Facilităţile de depozitare a gazului au fost încărcate, după ce în urmă cu un an s-au aflat la un nivel scăzut. De asemenea, se construiesc noi terminale pentru gaz natural lichefiat în zona de coastă din nordul Germaniei, ceea ce, împreună cu importurile din Norvegia şi Olanda, va asigura securitatea energetică a Germaniei, a mai amintit Olaf Scholz.

Germania și-a atins obiectivul privind stocarea gazelor! Depozitele sunt acum complet pline

Livrările de gaz rusesc către Germania au încetat în acest an, pe fondul disputei dintre Rusia şi ţările occidentale legate de invazia Kremlinului din Ucraina, notează dpa.

Sursa: dpa. Agerpres. ZiarulRomanesc.de