Germania DUBLEAZĂ ajutoarele pentru încălzire. Guvernul Germaniei a decis să crească ajutorul prevăzut pentru compensarea cheltuielilor cu încălzirea locuinţei pentru populaţia cu venituri scăzute, studenţi sau pensionari cu pensii mici, la 270 euro pentru gospodării cu o singură persoană sau la 350 de euro pentru cele cu două persoane, relatează agenţia EFE.
Ajutorul mediu, de 270 de euro, este calculat pentru beneficiarii de ajutor pentru locuinţă, studenţi care depind de burse sau subvenţii publice, stagiari sau pensionari cu venituri mici care trăiesc singuri.
Taxa pe CO2 la încălzire în Germania în 2022. Va fi împărțită între chiriași și proprietari
În cazul în care în respectiva locuinţă trăiesc două persoane, aflate în condiţiile menţionate, ajutorul urcă la 350 de euro. Pentru fiecare persoană în plus sub acoperişul respectiv se vor mai primi 70 de euro.
Această sumă reprezintă practic dublul celei prevăzute iniţial (135€/1 persoană sau 175€/2 persoane) de alianţa dintre social-democraţi, verzi şi liberali, după ce au semnat pactul de coaliţie, în decembrie 2021. Atunci, aceste ajutoare erau avute în vedere din cauza impactului imparabil al creşterii facturii pentru energie. După invazia Rusiei în Ucraina se estimează că preţurile vor creşte şi mai mult.
Germania a aprobat ajutoare pentru încălzire. Cine va beneficia de noile subvenții
Aceşti bani se preconizează a fi primiţi la finele anului, odată ce vor fi evaluate costurile pentru încălzire ale fiecărei locuinţe. Se estimează că de aceste ajutoare vor beneficia circa 2,2 milioane de persoane. (Agerpres)