Sari la conținut

Germanii, îndemnați să utilizeze trenul sau bicicleta pentru a reduce consumul de energie rusească: „Finanțează războiul!”

15/04/2022 12:42 - ACTUALIZAT 19/06/2023 15:16

Ministrul Economiei, Robert Habeck, a declarat vineri că locuitorii ar trebui să înceapă să economisească energia pentru ca Germania să devină mai independentă de combustibilii fosili din Rusia. Îndemnul ministrului vine într-un moment în care prima economie a Europei caută modalităţi prin care să îşi reducă importurile de petrol şi gaze din Rusia.

Germania consumul de energie din Rusia
Germanii, îndemnați să utilizeze trenul sau bicicleta pentru a reduce consumul de energie rusească: „Finanțează războiul!”

Întrucât numărul victimelor în rândul civililor din Ucraina este în creştere, Germania este presată să se elibereze de petrolul şi gazele ruseşti, criticii subliniind că veniturile din exporturile de combustibili fosili oferă Moscovei fondurile necesare pentru a putea continua războiul din Ucraina.

Germania, pregătiri pentru un embargo asupra gazelor ruseşti. „Chiar trebuie să faceţi dușuri calde în fiecare zi?”

Robert Habeck a apreciat că Germania ar putea deveni mai puţin dependentă de Rusia dacă cetăţenii săi şi-ar reduce consumul de energie, sugerându-le să utilizeze trenul sau bicicleta în locul automobilului atunci când este posibil.

„Fiecare kilometru care nu este condus ajută la eliminarea livrărilor de energie din Rusia. În plus, astfel protejăm şi mediul”, a spus Robert Habeck, într-un interviu pentru Funke Media Group.

O nouă îngrijorare în Germania: „Avem o dependență economică puternică de China”

Potrivit ministrului Economiei, o reducere cu 10% a consumului individual de energie este posibilă, adăugând că angajatorii ar contribui şi ei la acest efort dacă le vor oferi angajaţilor opţiunea de a lucra de acasă atunci când este posibil.

„Acolo unde este posibil, am putea lucra de acasă o zi sau două pe săptămână, iniţial în mod voluntar”, a spus Habeck.

Transformare radicală a politicii energetice

Invadarea Ucrainei de către Rusia a şocat Germania şi aliaţii săi din Uniunea Europeană care au decis să adopte o transformare radicală a politicii energetice, astfel încât blocul comunitar să îşi reducă dependenţa de importurile de combustibili fosili din Rusia.

„Germania știa despre riscurile dependenței de importurile rusești și nu a făcut nimic”, acuză ministrul de Externe

Potrivit unor planuri anunţate de Robert Habeck la finele lunii martie, Germania vrea să îşi reducă la jumătate importurile de petrol din Rusia până la mijlocul acestui an şi să devină „aproape independentă” până la finele lui 2022. În cazul cărbunelui, Germania ar putea deveni complet independentă de importurile din Rusia încă din toamna acestui an, a estimat Robert Habeck.

În cazul gazelor naturale, până la vară, ponderea importurilor de gaze din Rusia ar urma să scadă la 24% pentru ca în vara anului 2024 Germania să fie aproape complet independentă de gazele naturale ruseşti. 

Sursa: Reuters. ZiarulRomanesc.de