Sari la conținut

Germania și-a redus considerabil dependența de petrol și cărbune din Rusia

02/05/2022 10:10 - ACTUALIZAT 02/05/2022 10:12

Germania, una dintre țările europene cele mai dependente de energia rusească înainte de războiul din Ucraina, a anunțat duminică că a reușit deja să-și reducă considerabil această dependență, în special pentru cărbune și petrol.

germania dependență petrol cărbune rusia
Germania și-a redus considerabil dependența de petrol și cărbune din Rusia

Dependența celei mai mari economii a Europei de importurile de petrol rusești a scăzut în ultimele săptămâni la 12%, față de 35% anterior, iar cea legată de cărbune la 8% față de 50% până acum, anunță Ministerul Economiei într-un raport.

O nouă îngrijorare în Germania: „Avem o dependență economică puternică de China”

Pe de altă parte, dependența de gazul rusesc rămâne ridicată, deși a scăzut și ea, la 35% față de 55% înainte de începerea invaziei ruse din 24 februarie, a precizat ministerul.

„Eforturi mari”

„În ultimele săptămâni, am făcut eforturi mari, împreună cu toți actorii implicați, pentru a reduce importurile de combustibili fosili din Rusia și pentru a ne diversifica aprovizionarea”, a anunțat ministrul Economiei și Climei, Robert Habeck.

Berlinul anunțase deja cu câteva săptămâni în urmă că vrea să se descurce complet fără petrolul și cărbunele din Rusia până la sfârșitul anului. De asemenea, guvernul german este acum în favoarea unui embargo european asupra petrolului rusesc.

„Germania știa despre riscurile dependenței de importurile rusești și nu a făcut nimic”, acuză ministrul de Externe

În ceea ce privește gazul natural, el a avertizat însă că ar fi foarte greu ca Germania să elimine dependența înainte de 2024, chiar dacă țara și-a crescut foarte mult importurile de gaze din Norvegia și Olanda în special.

Dacă Moscova ar opri peste noapte livrările de gaze, autoritățile se așteaptă ca țara să intre în recesiune economică din cauza imposibilității industriei de a funcționa normal.

Sursa: Le Figaro. ZiarulRomanesc.de