Sari la conținut

Dorel e la Berlin: Zeci de mii de locuitori au rămas fără curent după ce un cablu a fost secționat accidental

Etichete:
20/02/2019 09:37 - ACTUALIZAT 23/04/2020 12:44

Zeci de mii de berlinezi aşteptau miercuri, 20 februarie, să se reia alimentarea cu energie, după ce o eroare pe un şantier de construcţii a lăsat fără curent locuinţe şi sedii de firme din capitala Germaniei, relatează dpa, citată de Agerpres.

Oficialităţile municipale au declarat că un muncitor care lucra la renovarea unui pod a secţionat accidental o legătură electrică vitală marţi în jurul orei locale 14:00, întrerupând alimentarea cartierului Koepenick din estul Berlinului.

Au fost afectate peste 30.000 de locuinţe şi 2.000 de companii. Şcolile şi grădiniţele din zona respectivă urmau să rămână închise miercuri. Pentru un spital a fost instalată o sursă suplimentară de alimentare independentă, iar unii pacienţi au fost transferaţi. Multe clădiri au nevoie de electricitate pentru încălzire, deşi vremea a fost săptămâna aceasta relativ caldă pentru februarie.

Pe lângă aceste probleme, în cartier nu funcţionau nici telefoanele fixe, nici cele mobile.

Poliţia a desfăşurat efective suplimentare pe străzile rămase în întuneric, pentru a păstra ordinea. O parte din semafoare erau stinse, iar circulaţia tramvaielor a fost întreruptă.

Un reprezentant al firmei Vatenfall a declarat, în timp ce se lucra pentru remedierea avariei, că „este o muncă dificilă, care pur şi simplu va dura ceva timp. De aceea pana durează semnificativ mai mult decât întreruperile anterioare ale alimentării cu energie”. Se estimează că abia miercuri, la ora locală 15:00, zonele afectate vor avea din nou curent. Folosirea energiei electrice pentru încălzire va fi posibilă însă doar în 5000 de reşedinţe.

Ucigașul tăcut: Mii de morți premature anual, în Germania, din cauza poluării generate de cărbune. Deșeurile radioactive, o amenințare la fel de mare

Continuați să citiți în Ziarul Românesc