Home » ȘTIRI GERMANIA » Doi români, jefuiți de mii de lire sterline în Germania de un fals polițist

Doi români, jefuiți de mii de lire sterline în Germania de un fals polițist


Doi români au fost jefuiți de mii de lire sterline pe o autostradă din Germania de un bărbat care s-a prezentat ca fiind polițist. 

Incidentul s-a petrecut duminică seară, 8 decembrie. Cei doi bărbați români, de 24 și 28 de ani, se deplasau pe o autostradă și s-au oprit la o benzinărie în apropiere de localitatea Lohmar.

La scurt timp după ce și-au reluat călătoria, un autoturism argintiu, marca Alfa Romeo, s-a băgat în fața lor și i-a forțat să oprească. Din autoturism a coborât un bărbat care s-a prezentat drept polițist și s-a legitimat cu o carte de identitate falsă, potrivit express.de.

Acesta i-a întrebat pe cei doi români dacă transportă droguri, țigări sau alte bunuri ilegale și a cerut să vadă ce se află într-un rucsac pe care bărbații îl aveau în mașină, sub pretextul unei percheziții. Însă după ce s-a uitat în interior, hoțul a fugit cu el la mașină și a plecat.

Cei doi români spun că în rucsac se aflau mai multe mii de lire, bani proveniți de la un dealer auto din Marea Britanie. Aceștia s-au întors imediat la benzinăria în care opriseră mai devreme, pentru a alerta poliția.


Puteţi urmări alte știri din Germania şi pe Google News!