Sari la conținut

Deutsche Bahn scumpește biletele de tren între Berlin și München cu aproape 14%

18/10/2017 17:40 - ACTUALIZAT 10/06/2019 14:33

Operatorul feroviar german a anunțat luni 16 octombrie că prețul biletelor de tren va crește. În general prețurile au crescut moderat, dar călătoria cu trenul de mare viteză între Berlin și Bavaria nu va fi ieftină.

Prețul unui bilet între Berlin și München va fi de 150 de euro, după ce Deutsche Bahn a decis să mărească prețul începând cu data de 10 decembrie când noul mers al trenurilor va intra în vigoare. În aceeași zi, primul tren de mare viteză între Berlin și München va face prima cursă pe noua linie care trece prin pădurile și dealurile din centrul Germaniei.

Noua linie a fost construită în 20 de ani, a costat aproape 10 miliarde de euro și va reduce timpul de călătorie cu două ore. Aceasta înseamnă că durata călătoriei va fi sub patru ore.

Pentru celălalte rute, prețul biletelor de tren nu va crește semnificativ. Un bilet la clasa a II – a va crește cu 1,9 %, iar unul de clasa I cu 2,9%. Prețurile sunt ajustate în special în raport cu rata inflației, acum de 1,8%. Prețul biletelor pe ruta Hamburg – Berlin va crește și el peste medie, un bilet la clasa a II – a va costa cu 2,5% mai mult, ajungând la 81 de euro.

Biletele la trenurile regionale vor fi mărite cu 2,3% începând din 2018, în timp ce la S-Bahn aceastea vor majorate cu 2,4%.

Dispar biletele tradiționale de tren! Deutsche Bahn le introduce pe cele digitale