Au trecut 80 de ani de la bătălia de la Stalingrad, iar Putin face paralele cu cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, șeful Kremlinului a comentat pentru prima dată public decizia Germaniei de a livra tancuri Leopard Ucrainei – și a făcut o greșeală istorică, scrie publicația germană Der Spiegel.
La 80 de ani după ce Armata Roșie a învins Wehrmacht-ul (forțele armate ale Germaniei naziste – n.r.) în bătălia de la Stalingrad, șeful Kremlinului, Vladimir Putin, a acuzat Germania că s-a lăsat acum atrasă într-un război cu Rusia. – Președintele Germaniei: “Războiul lui Putin nu este doar împotriva Ucrainei, ci și împotriva ”unității Europei”
„Este de necrezut, dar este un fapt real: suntem din nou amenințați cu tancuri germane Leopard cu cruce pe ele, se pregătesc din nou să lupte cu Rusia pe pământ ucrainean ”, a spus Putin la o ceremonie la Volgograd, oraș cunoscut anterior ca Stalingrad. Însă afirmația lui Putin este greșită, nu existau tancuri Leopard la acea vreme.
Amenințări la adresa Occidentului
Rusia se va apăra și de această dată, a spus apoi Putin, referindu-se la războiul împotriva Ucrainei, pe care l-a început el însuși în urmă cu aproape un an: „Avem ceva cu care putem răspunde. Și problema nu se încheie cu utilizarea vehiculelor blindate. Toată lumea ar trebui să înțeleagă asta”, a spus președintele puterii nucleare.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a adăugat ulterior: „Dacă apar noi arme, furnizate de Occident, Rusia își va folosi mai mult potențialul existent pentru a răspunde în cursul operațiunii militare speciale”. – ONU, război Ucraina. Amenințarea nucleară planează asupra întregii umanități
Putin a vorbit public pentru prima dată de când Germania a decis să furnizeze tancuri Ucrainei. El a acuzat Occidentul că urmărește politici anti-ruse similare cu cele ale regimului lui Adolf Hitler. „Acum, din păcate, vedem ideologia nazismului cu o înfățișare modernă. În forma sa modernă, ea creează din nou o amenințare la adresa securității țării noastre”. Însă Germania a subliniat în mod clar că nu este și nu vrea să devină o parte a războiului.
Joi, Putin a vizitat un memorial pentru apărătorii Stalingradului din anii ’42 -’43. Pentru a marca aniversarea, au fost schimbate câteva semne care indicau orașul Volgograd, acesta fiind redenumit temporar Stalingrad. A fost dezvelit și un bust al lui Stalin – în memoria dictatorului sovietic Iosif Stalin (1879-1953) care a condus țara la victorie la acea vreme. – Ministrul german de Externe Baerbock declară război Rusiei
Sursa: Der Spiegel. ZiarulRomanesc.de