Sari la conținut

Criză de muncitori, RECORD istoric în Germania. „Multe companii îşi reduc activitatea”

02/08/2022 17:22 - ACTUALIZAT 02/08/2022 17:22

Muncă în Germania – Criza de lucrători calificați atinge un record istoric. Aproape jumătate dintre firmele active sunt afectate. Din ce în ce mai multe sunt nevoite să își reducă activitatea din această cauză. Cea mai mare criză de personal este în unitățile de cazare.

Criza lucrători record istoric Germania

Sondajul lunar al ifo Institute din Munchen arată că penuria de muncitori calificați în Germania atinge cel mai mare nivel de la momentul 2009, de când se culeg aceste date – 49,7% dintre companiile germane au declarat în iulie că duc lipsă de lucrători. Recordul anterior, stabilit în aprilie, era de 43,6%.

>>> Lipsă de lucrători calificați în Germania, soluția: „Angajații să muncească mai mult cu 30 de minute zilnic”

“Din ce în ce mai multe companii sunt nevoite să reducă activitatea pentru că pur și simplu nu găsesc suficient personal”, spune Stefan Sauer, expert pe piața muncii la Institutul ifo. “Pe termen mediu și lung, este posibil ca această problemă să devină mai gravă”.

>>> Creşte numărul pensiilor germane plătite în străinătate: „Lucrătorii oaspeți ajung la vârsta de pensionare”

Criza de lucrători calificați atinge un record istoric în Germania. Domeniile afectate

Sondajul arată că cea mai mare criză de forță de muncă calificată în Germania este în domeniul seriviciilor – 54,2%, cu un vârf de 64% în cazul firmelor hoteliere.

În sectorul de producție, 44,5% dintre participanții la sondaj s-au plâns că nu au personal calificat, cu un vârf de 58% în industria alimentară. În comerț, 42% dintre companii au raportat o lipsă de muncitori calificați. În vreme ce în construcții 39% dintre firme sunt afectate.

Sursa: Spiegel, ZiarulRomanesc.de