Sari la conținut

Germania ia în calcul să CREASCĂ salariul minim. Câţi bani în plus ar trebui să primească angajaţii

06/04/2023 16:00 - ACTUALIZAT 23/11/2023 11:08
Creșterea salariului minim Germania 2023

Creșterea salariului minim în Germania în 2023? În 2022, salariul minim a crescut de trei ori în Germania. Salariul pe oră a fost majorat la 12 euro în octombrie, ceea ce face ca salariul minim german să fie unul dintre cele mai mari din Europa. Însă, în prezent această sumă de bani este considerată insuficientă. Prețurile bunurilor și serviciilor sunt în continuă creștere. Conform unui raport publicat recent de băncile germane, costul vieții este acum atât de mare încât germanii trebuie să recurgă la economii pentru a acoperi cheltuielile curente.

>>> Aţi primit această scrisoare de la asigurarea de pensii? Ce trebuie să faceţi

Fundația Hans Böckler, care este asociată cu sindicatele, a calculat care ar trebui să fie acum salariul minim național. Creșterea, care urmează să fie aprobată în cursul acestui an, ar trebui să acopere 6 milioane de lucrători.

Creșterea salariului minim în 2023?

Ultima creștere a salariului minim , care a avut loc în octombrie 2022, a fost considerată extraordinară. Rata orară a salariului minim a crescut la 12 euro brut pe oră. Potrivit portalului economic derwesten.de, Comitetul pentru Salariul Minim va discuta din nou despre majorarea salariului minim în lunile următoare. Noile tarife trebuie aprobate anul acesta, deoarece conform legii, acestea trebuie să intre în vigoare cel târziu la 1 ianuarie 2024. Experții pe piața muncii ai Fundației Hans Böckler au luat acum măsuri și cer „ajustarea continuă a salariului minim la un nivel adecvat”. Citeşte şi >>> Banii la saltea: este depozitarea economiilor în casă o infracţiune?

Salariul minim în Germania: cât ar fi după creștere?

Potrivit derwesten.de, dacă te uiți la reglementările UE privind salariul minim, salariul minim în Germania ar trebui să fie în prezent de 13,16 euro sau chiar 13,53 euro. Uniunea Europeană recomandă ca salariul minim să fie de 50% din salariul mediu sau 60% din salariul mediu din țara respectivă. Citeşte şi >>> Cât trebuie să câștigi în prezent în Germania pentru a putea rămâne în această țară?

Iată cum au evoluat creșterile salariului minim în Germania în ultimii ani:

Ianuarie 20158,50 €
Ianuarie 20219,50 €
Ianuarie 20229,82 €
Iiulie 202210,45 €
Cctombrie 202212 euro

Pentru un angajat cu normă întreagă care lucrează 160 de ore pe lună, o creștere a salariului minim ar însemna 185,60 euro pe lună, respectiv 244,80 euro! Acesta ar fi un venit suplimentar de care oamenii cu venituri mici ar putea avea nevoie disperată, având în vedere inflația ridicată a prețurilor la alimente și energie.

>>> Anunţ de ultimă oră de la bancă: Retragerea de BANI și operațiunile bancare online NU vor posibile zile întregi

Sursa: Derwesten.de, ZiarulRomanesc.de