Sari la conținut

Germania: Pregătiți-vă pentru perturbări ale circulației! Activiștii climatici intensifică protestele începând de luni

02/12/2022 18:37 - ACTUALIZAT 02/12/2022 18:37
Activiştii pentru climă Last Generation din Germania

Activiştii pentru climă Last Generation din Germania plănuiesc să reia şi să intensifice protestele începând de luni la Berlin şi Munchen, printre alte locuri. Vor ţinti din nou ”venele societăţii”, cum ar fi rutele de transport şi ”vor continua să creeze perturbări la fiecare colţ”, a spus unul dintre cofondatorii grupului, Henning Jeschke, cu prilejul unei conferinţe de presă desfăşurată vineri.

Activiștii pentru climă dezumflă roțile mașinilor în Germania. Incidente în Hanovra, Bonn și Saarbrücken

Militanţii doresc să perturbe rutina zilnică pentru a atrage atenţia asupra schimbărilor climatice.

Grupul a organizat proteste de la începutul anului, blocând străzi şi luând drept ţinte opere de artă faimoase expuse în muzee europene, printre altele.

Cea mai recentă acţiune a constat în închiderea traficului aerian timp de două ore pe aeroportul BER din Berlin după ce activiştii au pătruns pe piste.

Au deteriorat celebra „Madona Sixtină” din Dresda: activiștii superglue sunt buni de plată, au produs daune uriașe

Politicieni şi alţi critici ai protestelor au solicitat măsuri mai dure împotriva activiştilor.

Activiştii pentru climă Last Generation din Germania – Mulţi dintre militanţii care au protestat la Berlin şi Munchen au fost amendaţi. În Bavaria, unii dintre ei au fost arestaţi după ce au anunţat alte proteste.

Printre alte revendicări, activiştii Last Generation cer limitarea vitezei maxime la 100 de kilometri pe oră pe autostrăzi şi preţul unui bilet de tren de 9 euro pe întreg teritoriul Germaniei.

Accesul echipajelor de urgență la un accident rutier, întârziat din cauza activiștilor climatici. Scholz: „Nu-i puneți în pericol pe alții!”

Sursa: dpa. Agerpres. ZiarulRomanesc.de