Sari la conținut

Ungaria înăsprește legea avortului. Femeile, obligate să asculte bătăile inimii embrionului înainte să decidă

13/09/2022 14:26 - ACTUALIZAT 21/06/2023 00:08
Ungaria înăsprește legea avortului

Știri DiasporaUngaria înăsprește legea avortului. Femeile care doresc să facă un avort în Ungaria vor trebui de joi, 15 septembrie 2022, să asculte bătăile inimii embrionului din abdomen.

Acest lucru reiese dintr-o ordonanță a ministrului de Interne Sandor Pinter, care a fost publicată marți seară în Monitorul Oficial al Ungariei. Potrivit acesteia, atunci când o femeie solicită avortul, trebuie să prezinte un certificat medical din care să rezulte că „factorii care indică existența funcțiilor vitale ale embrionului i-au fost aduși la cunoștință în mod clar”.

Este legal avortul în Germania? Iată ce spune legea

Într-o declarație de luni, Ministerul de Interne a spus că „aproape două treimi dintre maghiari asociază începutul vieții unui copil cu prima bătăi ale inimii” și că echipamentele moderne pot detecta bătăile inimii la începutul sarcinii, fapt ce poate oferi „informații mai cuprinzătoare pentru femeile gravide”.

Legile avortului în Ungaria sunt relativ liberale și au rămas în mare parte neschimbate de când procedura a fost legalizată în perioada socialistă a țării în 1953.

Guvernul naționalist al Ungariei, condus de prim-ministrul Viktor Orban, a oferit reduceri fiscale semnificative și subvenții pentru familiile care au mai mulți copii, în efortul de a crește rata fertilității în scădere a țării.

Germania, Bundestagul ridică interdicția publicității privind avorturile. ”Un triumf”

Guvernul a consacrat, de asemenea, în Constituția Ungariei din 2011 că „viața unui făt va fi protejată de la concepție”, dar nu a căutat să înăsprească în mod semnificativ legile avortului.

Premierului Viktor Orban, care este la putere din 2010, îi place să se prezinte ca un campion al valorilor creștine și al idealului familiei tradiționale.

În același timp, populistul de dreapta este conștient de faptul că o interdicție aproape cuprinzătoare a avortului – ca în Polonia, care este guvernată de naționalismul de dreapta – ar fi extrem de nepopulară în țara sa.

Totuși, potrivit organizațiilor pentru drepturile femeii, cea mai recentă înăsprire crește presiunea asupra femeilor, care se află deja într-o situație extrem de dificilă din cauza unei sarcini nedorite.

Ginecologii din Germania nu vor mai fi sancționați dacă oferă informații despre avort

Ideea de a face din ascultarea bătăilor inimii embrionului o condiție pentru avort aparține partidului de extremă dreapta Mi Hazank (Casa noastră). Grupul a intrat în parlament pentru prima dată după alegerile din aprilie anul trecut.

În Ungaria, există o limită de timp pentru avorturi. Femeile se pot adresa medicului până în a douăsprezecea săptămână de sarcină.

Doctorițe din Germania, amendate pentru că au făcut publicitate avortului

Sursa: Die Welt. ZiarulRomanesc.de