Sari la conținut

Doi morți și trei răniți când o Tesla aflată pe pilot automat pentru parcare a accelerat la viteză maximă, trecând peste alte vehicule – VIDEO

14/11/2022 12:07 - ACTUALIZAT 21/06/2023 00:00

Tesla fără control: O mașină electrică Tesla Model Y a circulat fără control doi kilometri pe o stradă din orașul chinez Ghaozhou.
Accidentul de trafic tragic, care a făcut doi morți și trei răniți, a avut loc săptămâna trecută în China , dar imaginile incidentului, înregistrate de camerele de securitate, au apărut acum.
>>> Bărbat cu cip implantat sub piele: Tesla se deschide și pornește fără cheie – VIDEO

Mașina Tesla fără control

Un Tesla Model Y , care încerca să parcheze în modul automat pe marginea unui drum, a accelerat brusc fără ca șoferul său să poată face nimic.

La început, proprietarul evită coliziunea cu mai multe vehicule, dar, după câteva secunde, mașina trece peste două motociclete și două biciclete și se ciocnește violent de un taxi, izbindu-se în cele din urmă de un stâlp de utilități .

Mașina a circulat necontrolat și cu viteză mare pe distanță de doi kilometri pe un drum din orașul Ghaozhou, provincia Guangdong. ⬇⬇ VIDEO ⬇⬇
>>> Accesul echipajelor de urgență la un accident rutier, întârziat din cauza activiștilor climatici. Scholz: „Nu-i puneți în pericol pe alții!”

Accident cu mașină autonomă în Germania

Și în Germania a avut loc recent un accident cu o mașină autonomă. Într-un accident grav pe B28 lângă Römerstein, în districtul Reutlingen (Baden-Württemberg)o persoană a murit și nouă au fost grav rănite. Mașina condusă autonom (fără intervenția șoferului, în acel moment) este posibilia cauză a accidentului.

Accidentul a avut loc pe B28 lângă Römerstein în districtul Reutlingen (Baden-Württemberg ). Bilanțul poliției: un mort și nouă răniți grav – inclusiv un copil mic. În plus, pagubele materiale au fost estimate la 180.000 de euro. Mai multe detalii >>> Un mort, nouă răniți grav: accident cumplit cu o mașină autonomă în Germania

Merkur.de, ziarulromanesc.de