Sari la conținut

Român mulțumit de experiența din SUA: „I-am învățat pe americani ce înseamnă un grătar”

08/08/2022 18:51

Români în diaspora Studentul român care i-a învățat pe americani ce înseamnă un grătar. Ciprian Pipos, 24 de ani, este student la Drept în București şi a reuşit să plece în SUA prin programul „Work and Travel”.

Studentul român învățat mericani grătar

„În 2021, am colaborat cu firma «American Experience» pentru a gusta din visul american.

Au fost foarte prompți cu prelucrarea datelor și a actelor, iar acestea au ajuns în scurt timp și, pe deasupra, mi-au oferit tot sprijinul de care am avut nevoie atât în România, cât și în America.

Aș putea să le ofer tuturor «tips and tricks» legate de unde se câștigă bine și cum să facă economie. În general, lucruri esențiale pentru binele lor.

Odată ajuns, te cazezi și, la scurt timp, începi să și muncești pe poziția pe care ai ales-o în țară. De exemplu, a mea era aceea de «busser», se câștiga destul de bine.

Toți chelnerii îți lasă «tips» din fiecare tranzacție și atunci primești și tu. E bine să te angajezi într-un restaurant, deoarece poți mânca de acolo. Astfel, scutești mulți bani”, a declarat Ciprian Pipos”, a povestit tânărul pentru bzi.ro.

>>> Cetăţenie română pentru „soţul din diaspora”. După câţi ani este posibil?

Studentul român care i-a învățat pe americani ce înseamnă un grătar

„Work and Travel” este un program de schimb cultural al Departamentului de Stat al SUA, prin care studenții au posibilitatea de a lucra legal în America în perioada vacanței universitare de vară.

Ciprian Pipos povesteşte că pe lângă muncă, experinţa vine şi cu multă distracţie „dacă știi cum să îți gestionezi timpul. Faptul că reușești să te împrietenești cu mulți tineri americani îți conferă o oarecare libertate de a le explora habitatul și stilul de viață. După primele 3 săptămâni, deja eram invitat la petrecerile lor «americanizate», unde îți aduceai băutura de acasă, pentru că ei nu sunt ca noi.

Adolescenții de acolo sunt puțin mai libertini decât noi, deși nu au voie să bea alcool până la 21 de ani. Deși ei erau minori la 20-21 de ani, mie îmi spuneau «a grown man», pentru că aveam 23 și deja eram considerat adult acolo. I-am învățat ce înseamnă un grătar pentru români, au rămas cu amintiri plăcute, apoi am adunat 10.000 de dolari”, a mai povestit Ciprian Pipos.

>>> Poţi să faci grătar pe balcon în Germania? Iată ce reguli trebuie să respecţi

Condiţii de participare la programul „Work and Travel

  • Vârsta sub 30 de ani;
  • Să fii student cu normă întreagă la o universitate de stat acreditată sau autorizată temporar sau la una privată;
  • Puteți participa chiar dacă sunteți la master, deci studii de doctorat, indiferent de anul de studiu;
  • Să ai note bune și puține restanțe.