Sari la conținut

ONU, război Ucraina: Amenințarea nucleară planează asupra întregii umanități

Etichete:
03/03/2022 15:38 - ACTUALIZAT 21/06/2023 00:26

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, a criticat joi, 3 martie, atacul Rusiei asupra Ucrainei, avertizând privind „impactul masiv” asupra milioanelor de ucraineni și privind amenințarea nucleară care planează asupra „întregii umanități”.

război Ucraina Amenințarea nucleară

„Ridicarea nivelului de alertă al armelor nucleare subliniază gravitatea riscurilor care planează asupra întregii umanități”, a declarat Bachelet, în fața Consiliului pentru Drepturile Omului de la Geneva.

Război în Ucraina, goana după iod în Europa. Ministerul Mediului din Germania: „NU este necesar!”

Bachelet a avertizat că „atacul militar al Rusiei asupra Ucrainei a deschis un capitol nou și periculos în istoria lumii”.

Duminică, după invadarea Ucrainei pe 24 februarie, președintele rus a ordonat punerea în alertă a forței de descurajare nucleară.

Război în Ucraina: consecinţe pentru Germania

Cele 47 de state membre ale Consiliului ONU pentru Drepturile Omului s-au reunit într-o sesiune de urgență la solicitarea Ucrainei, care a elaborat o rezoluție prin care cere o anchetă internațională.

Potrivit ultimului bilanț al ONU, 230 de civili au murit, inclusiv 15 copii, și 525 de persoane au fost rănite. Dar Bachelet a avertizat că cifrele de pe teren ar putea fi mult mai mari.

Război Ucraina, voluntari din Olanda: Peste 200 de persoane au cerut să lupte împotriva invaziei ruse

Zeci de milioane de persoane din Ucraina sunt „într-un pericol potenţial mortal”, a mai spus ea, potrivit Reuters.

Michelle Bachelet a cerut o încetarea a ostilităţilor, care au afectat grav servicii esenţiale din Ucraina.

„Personalul meu din Ucraina a fost contactat de diverse grupuri care se tem de persecuţii dacă trupele ruse avansează, printre care comunitatea tătarilor crimeeni din Ucraina continentală, precum şi jurnalişti şi apărători ai drepturilor omului cunoscuţi”, a afirmat ea. 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc