La granița dintre Grecia și Macedonia a avut loc, luni, un protest de amploare. Aproximativ două sute de refugiați au scandat „Mama Merkel”, exprimându-și simpatia față de cancelarul german și au fluturat steagul Germaniei, dornici să fie lăsați să călătorească mai departe, a transmis un corespondent DPA, potrivit news.de.
Între timp a avut loc și summit-ul la Bruxelles între statele-membre ale Uniunii Europene și Turcia. Liderii acestor state, precum și cei ai UE s-au adunat cu scopul de a discuta despre închiderea rutei balcanice în contextul crizei refugiaților. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a declarat împotriva acestei măsuri.
Ruta balcanică începe din Grecia și continuă prin Macedonia, Serbia, Croația și Slovenia până în Austria, respectiv Germania. La punctul de frontieră Idomeni dintre Grecia și Macedonia se află, în momentul de față, peste 13.000 de refugiați care așteaptă să își continue călătoria. Cu toate acestea, maxim 250 de persoane pe zi sunt lăsate să treacă granița.