Lansarea unui vaccin eficient împotriva mai multor variante de SARS-Cov-2 până în toamna acestui an reprezintă „o posibilitate, dar nu o certitudine”, a declarat miercuri Albert Bourla, CEO-ul grupului farmaceutic american Pfizer.
„Sper că până la toamnă – dar nu este o certitudine – vom putea avea un vaccin” care să fie eficient „împotriva tuturor variantelor cunoscute până în prezent”, a adăugat Albert Bourla într-o conferinţă de presă organizată de Federaţia Internaţională a Industriei Farmaceutice (IFPMA).
Pfizer efectuează o serie de studii pentru a determina cea mai bună formulă a unui astfel de vaccin, informează AFP, citată de Agerpres.
„Odată ce vom avea datele ştiinţifice, ele ne vor permite să decidem care dintre vaccinuri este cel mai bun”, a precizat Bourla.
Pfizer și BioNTech
Grupul american Pfizer şi partenerul său german BioNTech au conceput unul dintre primele şi dintre cele mai eficiente vaccinuri anti-COVID-19 din lume.
„Omicron cere a patra doză”: Pfizer și Moderna anunță că trei doze nu sunt de ajuns
Acesta a fost administrat pentru prima dată în Marea Britanie la sfârşitul anului 2020, la mai puţin de un an după ce primele cazuri de COVID-19 au fost detectate în China.
Acest vaccin bazat pe tehnologia ARN mesager – la fel ca serul dezvoltat de compania Moderna – şi-a văzut eficacitatea redusă în faţa variantei Omicron şi a subvariantelor sale care provoacă maladia COVID-19, deşi continuă să ofere o protecţie foarte eficientă împotriva riscurilor de forme grave ale bolii, de spitalizare şi de deces.
Vaccin împotriva zonei zoster, dezvoltat de BioNTech și Pfizer
Grupul Pfizer testează în prezent mai multe vaccinuri multi-variantă şi dozaje diferite ale acestora.
„Odată ce vom şti care este cea mai bună cale de urmat, vom cere omologarea serului în Statele Unite, în Europa şi în celelalte zone ale lumii”, a adăugat CEO-ul Pfizer.
Sursa: AFP. ZiarulRomanesc.net