Sari la conținut

O profesoară de religie e considerată cea mai frumoasă nemțoaică! A fost desemnată Miss Germania!

23/02/2016 17:39 - ACTUALIZAT 21/06/2023 10:49

Lena Bröder, de profesie profesoară de religie catolică, a reușit să uimească întreaga lume. Tânăra de 26 de ani a participat la un concurs de frumusețe și chiar a câștigat titlul de Miss Germania 2016, relatează Libertatea.

Femeia din Nordwalde a participat la concurs alături de alte 5.000 de frumuseți și din cele 24 ajunse în final, Lena a reușit să impresioneze juriul și a fost încoronată drept cea mai frumoasă femeie din Germania. Ea este prima profesoară care câștigă acest concursul, în istoria sa de 89 de ani. Pe lângă faptul că predă religia, aceasta este și specialistă în studii economice. Ea se înscrie încă din 2009 la concursuri de frumusețe și a participat până acum la 30 de astfel de competiții, câștigând 16 dintre ele, printre care Miss Goslar și Miss West Germany. „Consider că sunt un model pentru fetele tinere, chiar și atunci când lucrurile nu merg chiar bine. Am dovedit că sunt o luptătoare și că ambiția contează”, a declarat tânăra.

Început din 1927, Miss Germania este cel mai vechi concurs de frumusețe, la care participă tinere cu vârste cuprinse între 16 și 28 de ani.