Stagiu de cotizare pentru șomaj – Mulți oameni consideră că încetarea angajării garantează automat dreptul de a primi ajutor de șomaj. Că nu este așa o știu bine, de exemplu, menajerele din Spania. Sunt informații importante, oricum, pentru circa 3 milioane de persoane care, în Spania, sunt înregistrate oficial în căutarea unui loc de muncă. Pentru a solicita ajutor de șomaj, indiferent de munca pe care o prestezi, trebuie să fi contribuit cu cel puțin 360 de zile la Asigurările Sociale. Adică să fi lucrat cel puțin un an, ceea ce corespunde la patru luni de șomaj. Dar, ce se întâmplă dacă ai contribuit mai puțin de un an?
>>> Cea mai bogată țară din Europa și cu cele mai bune salarii caută muncitori
În cazul în care contribuțiile au fost făcute timp de șase luni, este posibil să beneficiezi la ajutorul de șomaj în valoare de 480 de euro pe lună, disponibil pentru persoanele fizice care au cotizat cel puțin 180 de zile la asigurările sociale. Durata acestui subsidiu va depinde de numărul de luni cotizate și de existența sau nu a responsabilităților familiale.
>>> Cel mai prost moment pentru a te pensiona: pierzi bani lună de lună și pentru toată viața
Cuantumul minim al indemnizației de șomaj
În 2023, potrivit SEPE, cuantumul minim al indemnizației de șomaj este stabilit la 560 de euro pentru cei care nu au copii. Pentru cei care au copii în întreținere se ridică la 749 de euro. Pe de altă parte, valoarea maximă este de 1.225 de euro pentru persoanele fără copii, de 1.400 de euro pentru cele cu un singur copil și ajunge la 1.575 de euro pentru cei care au mai mult de un copil în întreținere.
Prin urmare, sumele minime ale șomajului în 2023 sunt următoarele:
- Fără copii (80% din IPREM): 560 euro pe lună.
- Un copil sau mai mulți (107% din IPREM): 749 euro pe lună.
Valorile maxime ale șomajului în 2023 sunt următoarele:
- Fără copii (175% din IPREM): 1.225 euro pe lună.
- Un copil (200% din IPREM): 1.400 de euro pe lună.
- Doi sau mai mulți copii (225% din IPREM): 1.575 euro pe lună.
Stagiu de cotizare pentru șomaj – o bază de reglementare de 1200 euro lunar
Șomerii vor primi 100 de euro în plus la indemnizație, începând din a șaptea lună de șomaj. Și asta datorită unei măsuri implementate de guvernul spaniol, care a restabilit 60% din baza de reglementare începând cu ziua 181. Pentru a o ilustra mai bine, prezentăm următorul exemplu. Ești angajat și ai o bază de reglementare de 1.200 de euro pe lună dar pierzi locul de muncă. În primele șase luni de șomaj, vei primi 70% din baza menționată, adică 840 de euro pe lună. Cu toate acestea, odată ce ajungi la a 181-a zi de primire a indemnizației de șomaj, plata ta lunară va fi de 720 de euro, în loc de cei 600 de euro din anii precedenți.
>>> Totalizarea perioadelor de cotizare la nivel european – ai auzit de formularul U1?