Sari la conținut

George Enescu, sărbătorit la Stuttgart / EU Reflect e.V. ne invită la Concert

05/10/2015 18:01 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:00

…și asociația EU Reflect e.V. încearcă să marcheze la Stuttgart cei 60 de ani de la trecerea în neființă a marelui maestru care a fost George Enescu (1881-1955), cel mai important compozitor, dirijor, violonist și pianist român, invintându-vă la un concert susținut de pianista Cristina Popa van Grootel, avându-l alături pe Evert van Grootel (voce).

Lângă George Enescu îl găsim pe afiș și pe Franz Schubert (1797-1828), un alt mare muzician care prin lucrările sale rotunjește nota titlului concertului.

„Din creația valoroasă a lui George Enescu, care din păcate răsună rar în sălile de concert veți audia ciclul de lieduri „7 cântece pe versuri de Clement Marot„, plin de un lirism și o sensibilitate deosebită și impresionanta Sonată pentru pian în fa diez minor cu bogăția și complexitatea texturii muzicale ce dezvăluie o lume plină de ritmuri, sonoritați, armonii.

Programul mai cuprinde pagini din muzica lui Franz Schubert cu două lucrări cu caractere contrastante: Sonată în La major – plină de lirism și luminozitate și monumentala Baladă dramatică pe versurile lui Friedrich Schiller – „Die Bürgschaft”/”Jurământul”.”-Cristina Popa van Grootel

Concertul va avea loc în data de 31.10.2015, de la ora 18.30.

Altes Feuerwehrhaus Süd,

Möhringer Straße 56,

70199 Stuttgart

(Sala Mare) Intrarea este liberă, donațiile sunt binevenite.

Cu un gând bun,

Daiana Matieș

președinte „EU Reflect e.V.”- Verein für Interkulturellen Dialog Stuttgart

www.onlinereflect.eu