Sari la conținut

Senator USR: „Ciucă i-a mințit pe românii din Spania”

22/02/2024 15:16 - ACTUALIZAT 22/02/2024 15:16

„Ciucă a mințit românii din Spania”: Liderul grupului USR din Senat, Radu Mihail, senator de diaspora, cere demisia lui Nicolae Ciucă de la șefia Senatului. Cererea vine după ce Nicolae Ciucă i-ar fi mințit pe românii din Spania, spunând că în circuitul legislativ din Parlament nu există nicio inițiativă pentru îmbunătățirea procesului electoral pentru alegerile europarlamentare. (continuă mai jos)
Citiți și: Președintele Senatului: „Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie”

USR: „Ciucă a mințit românii din Spania”

În cadrul unei întâlniri pe care a avut-o la Ambasada României de la Madrid cu românii stabiliți în Spania, în momentul în care a fost întrebat despre măsurile luate de Parlament în direcția îmbunătățirii procesului electoral, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a mințit spunând că : „Nu există acest proiect! Nu există! Cineva încearcă să manipuleze”, scrie USR într-un comunicat.

Radu Mihail susține că Nicolae Ciucă fie minte, fie – pur și simplu – nu știe ce se petrece în Senat. Nicolae Ciucă vine foarte rar la ședințele Biroului Permanent și cele de Plen, pe care ar trebui să le conducă, și asta ar putea explica de ce nu are habar de cele două inițiative USR care ar ajuta românii din diaspora să voteze mai ușor. „În acest moment, există nu una, ci două inițiative USR în circuitul legislativ din Parlament care vizează îmbunătățirea procesului la alegeri pentru românii din străinătate.”, spune Radu Mihail. (continuă mai jos)
Citiți și: La ce vârstă mă pot pensiona cu 15 ani de cotizare?

De asemenea, deputatul USR de diaspora Iulian Lorincz se declară revoltat de afirmațiile președintelui Senatului. „Nu există nicio scuză pentru minciuna spusă de Ciucă la Madrid! Nu este nicio greșeală, nu este o scăpare. Este o minciună asumată, făcută cu scopul de a ascunde eforturile pe care USR le face pentru ca votul din diaspora să se desfășoare fără probleme și încercările pe care PNL și PSD le fac pentru a-i descuraja pe românii din diaspora să voteze!”, declară Lorincz într-un comunicat de presă al USR.

Ce spune Nicolae Ciucă despre românii din Spania:

Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Madrid, cu mai mulți români din Spania. Iastă ce a scris pe Facebook, alături de un filmuleț cu imagini de la întâlnire: „Comunitatea de români din Spania este una dintre cele mai mari și mai frumoase comunități ale noastre din lume. Fie că lucrează în construcții, servicii sau că și-au deschis propria afacere, ne reprezintă țara cu mândrie și, prin ei, România a ajuns mai cunoscută și mai apreciată în Spania. Din acest an, românii stabiliți aici pot deține dublă cetățenie. Este un demers pe care l-am inițiat ca prim-ministru, conștient fiind că, în Europa, Spania mai are asemenea acorduri doar cu Portugalia și Franța.
Citiți și: Euro digital, aprobat cu votul a trei eurodeputați români. „Control total al statului asupra populației”

Sunt unul dintre românii care a petrecut ceva timp în afara țării – la studii în SUA sau în misiuni militare pe alte continente. Știu foarte bine că dorul de țară nu dispare niciodată.
E adevărat că, pentru unii dintre românii din diaspora, decizia de a rămâne în afara țării este luată. Asta nu înseamnă că noi nu trebuie să facem tot ce e posibil ca, atunci când vin acasă, să găsească tot mai puțină birocrație, mai multe drumuri bune și o economie mai dezvoltată. Îmi doresc ca, ori de câte ori se întorc în țară, să simtă că se întorc într-un loc care se schimbă în bine.

Le-am mulțumit românilor din Spania pentru tot ce fac pentru țara lor, chiar și de la distanță și i-am felicitat că, indiferent de locul unde au ales să trăiască, au rămas ROMÂNI.”, a scris Nicolae Ciucă.