Sari la conținut

Pensie în favoarea rudelor: un ajutor financiar în situații de lipsă de venit – atunci când nu ești fiu sau soț

25/09/2023 18:07 - ACTUALIZAT 16/10/2023 12:40
pensia în favoarea rudelor

Cu pensia în favoarea rudelor se oferă un ajutor celor rămași atunci când o persoană moare iar rudele erau dependente financiar – pentru că locuiau împreună cu persoana defunctă și o îngrijeau. Dar să vedem în ce situații ar putea beneficia și familiile românilor care locuiesc legal în Spania și ce înseamnă mai exact acest tip de pensie.
>>> Aceasta va fi vârsta de pensionare de la 1 ianuarie 2024

De exemplu, dacă decedează un pensionar sau un muncitor și cu această persoană locuia în aceeași casă un frate, părinte, bunic, nepot fără venituri, deci oficial era în întreținerea acestei persoane, după dispariția sa este fără venit.
Fiind în această situație, ai dreptul la pensie de văduvă sau orfan: dar sistemul spaniol încearcă să se asigure că și ceilalți membri ai familiei au un anumit tip de prestație minimă pentru a supraviețui.
>>> Condițiile pentru a încasa pensia de văduvă în Spania ca urmaș al unui „trabajador autónomo”

Exemple de beneficiari pentru pensia în favoarea rudelor

Un alt caz: un orfan care locuiește cu bunicii, are grijă de ei și nu are venituri dacă bunicul moare. Copiii până la 45 de ani care au lucrat și au locuit cu părinții pensionari sau oricum activi dar cu drept de pensionare și tatăl sau mama moare. La fel, în cazul a doi frați care locuiesc împreună, doar unul lucrează iar celălalt are grijă de casă iar cel care lucrează moare.
>>> Ești lucrător casnic în Spania – Cine îți plătește concediul medical?

Trebuie să știi că pensia în favoarea rudelor nu se acordă oricum ci este o pensie contributivă. Mai exact, o pensie care nu are o sumă fixă și nici nu e recunoscută pentru toată lumea. Poate fi încasată de rude atunci când persoana decedată îndeplinește o serie de condiții de contribuție. La fel, și beneficiarii sunt obligați să respecte o serie de condiții.

Este un tip de asistență foarte complex din punct de vedere juridic. Sunt excepții și condiții pentru fiecare tip de rudă, de aceea este recomandat să ceri ajutorul unui expert, mai ales că instituția care o acordă, INSS are criterii de interpretare foarte specifice.

Câți bani se oferă pentru pensia în favoarea rudelor în Spania

Se precepe 20% din baza de reglementare a defunctului. Dacă acesta are o bază de 2.000 de euro lunar, cuantumul pensiei pe care o va primi fiecare membru al familiei dependent economic de el și cu care a locuit va fi de 20% adică 400 de euro lunar în 14 plăți. Mai exact, un nepot orfan care nu are loc de muncă trăia cu bunicul și acesta din urmă a decedat și avea o bază de 2000 euro, nepotul ar putea ăncasa 400 de euro lunar de pensie în favoarea rudelor.
>>> Ai decis deja cui să îi lași bani? De ce e bine să o faci acum

Beneficiul se încasează atât timp cât se mențin condițiile de vârstă și dependență economică. Dacă după deces nu există nimeni care să încaseze pensia de văduvă sau de orfan, atunci celelalte rude care locuiau împreună și erau dependente financiar pot primi până la 52% din baza de reglementare.

Pensia în favoarea rudelor: Dependența financiară trebuie demonstrată?

Toți potențialii beneficiari trebuie să demonstreze dependența financiară de decedat. Sunt necesari 2 ani de întreținere înainte de decesul defunctului. Mai trebuie să demonstrezi lipsa mijloacelor de trai, din cauza veniturilor economice mai mici sau egale cu salariul minim interprofesional.
Cei care nu au fost dependenți financiar de decedat și nu se află în situație de nevoie nu vor putea solicita acest tip de pensie.

Pentru ca beneficiarii să poată încasa pensie în favoarea rudelor, trebuie să fi cotizat del puțin 500 de zile în perioadă neîntreruptă în cei 5 ani imediat înaintea decesului sau 15 ani pe toată durata vieții profesionale. Dacă decedatul era pensionar, acest stagiu de cotizare nu este necesar.
Mai mult, nu se cere niciun stagiu de cotizare dacă decesul a avut loc ca urmare a unui accident sau unei boli profesionale.
>>> Își ucide chiriașa româncă în vârstă de 66 de ani și ascunde cadavrul într-o plapumă timp de o lună

Compatibilitatea cu alte tipuri de pensie

Trebuie să știi că pensia în favoarea rudelor este compatibilă cu pensia de văduvă și cu cea de orfan dacă este determinată de același subiect. Dar nu e compatibilă cu oricare altă pensie publică. Nu poți ăncasa pensie în favoarea rudelor dacă ai venituri care depășesc salariul minim interprofesional care este în 2023 de 15.120 euro anual. Pensia în favoarea rudelor este reglementată de articolul 226 din Legea asigurărilor sociale.

Este incompatibilă cu un anumit nivel de venit și cu primirea altor pensii publice. În 2023 valoarea este de 3.352,3 euro pe an, care împărțită în 14 plăți oferă 239,45 euro pe lună.

Acest drept nu trebuie confundat cu subsidiul care se acordă temporar în favoarea rudelor. Acesta are ca obiectiv atenuarea situației de urgență cauzată de deces în perioada imediat următoare evenimentului și se acordă numai pe o perioadă de 12 luni. Beneficiază copiii și frații defunctului care au vârsta peste 22 de ani, tot cu 20% din baza de reglementare. Ai putea fi interesat și de următoarea știre: >>> Cât timp trebuie să fii căsătorită pentru a primi pensie de văduvă – Importanța vârstei de 47 de ani

Sursa: Seguridad, ZiarulRomanesc.de