Sari la conținut

Expulzare anticipată de pe piața muncii în Spania. Ford reduce vârsta de pensionare anticipată la 53 de ani

03/08/2023 20:00 - ACTUALIZAT 09/10/2023 17:30
Ford reduce vârsta de pensionare anticipată la 53 de ani

Ford reduce vârsta de pensionare anticipată la 53 de ani – Pare o veste bună, deși, dacă e să o privim bine prea bună nu este. Lucrătorii mai în vârstă sunt din nou împinși pe rampa pensionării anticipate. Tot mai multe companii apelează la subvenții în acest scop, iar acum este rândul Ford. Se întâmplă, pentru prima dată în Spania, la cea mai mare fabrică din comunitatea Valenciană, uzina Ford din Almussafes, care a decis să trimită acasă unul din 5 lucrători, în următoarele luni.
>>> >>> Șoferii pot primi amendă de peste 5.000 de euro, dacă urcă la volan cu acest obiect vestimentar

Pentru a realiza acest acord, Ford a coborât vârsta angajaților care vor fi eligibili pentru suplimente și stimulente pentru pensionare anticipată la 53 de ani. Angajații cu vârste între 53 și 54 e ani vor primi 75% din venitul net până la împlinirea vârstei de 57 de ani și până la 80% până la 63 de ani. Beneficiarii cu vârsta cuprinsă între 55 și 56 de ani vor primi 80% din salariul net iar cei cu vârsta de 57 de ani sau peste până la 85% până la împlinirea a 63 de ani.
>>> Wizz Air, Ryanair, Easyjet – Bagaje de mână. Câte kg și ce dimensiuni pentru a nu plăti un supliment

Ford reduce vârsta de pensionare anticipată la 53 de ani

Fabrica a justificat tăierile de personal prin sfârșitul a două din cele patru modele pe care Almusaffes le asambla, S-max și Galaxy, potrivit eleconomista. Două mașini care au reprezentat mai puțin de 7% din producția fabricii și care sunt abandonate din cauza cererii tot mai scăzute în Europa. Fabrica renunță și la Transit Connect și va continua să producă doar Kuga, până în 2026 când ar ăncepe producerea noilor modele electrice, alocate uzinei spaniole în detrimentul celei germane din Saarlouis al cărei viitor amenință închiderea.

Ajustările forței de muncă pregătite de companii sunt deseori un motiv pentru a recurge la schema de protecție a șomajului care poate expulza lucrătorii de pe piața muncii de la 52 de ani. Problema pensionării anticipate este una spinoasă în țara în care fiecare an ce trece aduce o vârstă de pensionare mai ridicată.

Pensionarea anticipată este o cale către pensionare în care indemnizația de șomaj și beneficiile ulteriore sunt combinate cu compensații plătite de companie ca procent din statul de plată ca procent pentru a se ajunge la pensionare, de obicei anticipată. În plus, compania sau lucrătorul poate semna acorduri speciale cu asigurările sociale pentru a compensa pierderea contribuției și a genera dreptul la o pensie de vârstă mai mare.

Protejare a lucrătorilor mai în vârstă în vremuri de criză

Mecanismul a luat naștere ca formulă de protejare a lucrătorilor mai în vârstă în vremuri de criză. Dar în timp a ajuns o bază a relațiilor de muncă în care cea mai simplă soluție de reducere a costurilor de muncă fără muncitori veterani. Indemnizația de șomaj în forma contributivă durează doi ani, iar când se epuizează există posibilitatea de a primi un subsidiu. Ambele sunt completate de firmă cu un procent din salariu, dar pentru a tergiversa accesul la subvenție timp de trei ani, acordurile pentru cei dub 55 de ani nu au fost profitabile.

Analiza datelor din 2010 încoace arată că numărul beneficiarilor de subsidii cu vârsta de peste 50 de ani au depășit numărul beneficiarilor de prestații. Reducerea subvențiilor nu a fost însoțită de măsuri de promovare a stabilității locului de muncă pentru persoanele în vârstă. Astfel, pensionarea anticipată a continuat să fie o alegere forțată pentru mulți lucrători, de la 55 de ani. Datele în perioada iunie 2018 – februarie 2023 arată că de când a fost introdusă subvenția de la 52 de ani cei care au peste 50 de ani și primesc o subvenție a crescut cu 52%.

În același timp numărul celor care primesc o indemnizație contributivă a crescut cu 15% iar cei care primesc alte tipuri de asistență (cum ar fi venitul minim garantat) sunt mai puțini cu 24%. În concluzie, șomajul de lungă surată se transformă în pensionare anticipată forțată.

Stimulente pentru care au 53 de ani

Acum, acordul la care Ford a ajuns cu sindicatele pentru a tăia 1144 de locuri de muncă de la fabrica din Almussafes va include stimulente pentru care au 53 de ani. Se pare că penalizarea pensionării anticipate prin reducerea pensiei nu este un factor suficient pentru a descuraja anumite companii și este o pedeapsă doar pentru muncitor. Acesta din urmă, în absența unor politici de ocupare și formare eficiente continuă să fie condamnat la o expluzare anticipată de pe piața muncii.
>>> Noi creșteri ale ratelor la credite ipotecare – vești proaste din septembrie?

Sursa: eleconomista, ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc