Poliţiştii de frontieră români au depistat, în trei autoturisme, 11 cetăţeni afgani, care se îndreptau spre graniţa cu Ungaria, cu intenția de a trecere ilegal frontiera și de a ajunge în Germania.
Luni, 1 martie, în jurul orei 23.20, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au oprit pentru control, pe direcţia localităţii Peleș, județul Satu Mare, la aproximativ 50 de metri fața de linia de frontiera cu Ungaria, trei autoturisme conduse de către trei cetățeni români.
În interiorul mijloacelor de transport au fost descoperite 11 persoane de origine asiatică, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestora la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.
Din primele verificări s-a stabilit faptul că cei 11 cetățeni străini sunt afgani, cu vârste cuprinse între 15 şi 30 de ani. Toate persoanele erau solicitante de azil în România și intenționau să ajungă în Germania.
Polițiștii au deschis dosare penale pentru infracțiunea de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând la ca finalizarea anchetelor să fie luate măsurile legale ce se impun.