Sari la conținut

Șofer român de camion, amendat cu 100.000 de euro. Pentru ce a fost sancționat

16/11/2023 15:19 - ACTUALIZAT 16/11/2023 15:19
Șofer român de camion amendat cu 100.000 de euro în Franța

În timpul verificării unui camion condus de un român, efectuată pe 17 iunie, în Portul Calais (Franța), în vehicul au fost descoperite peste patru tone de tutun, cu o valoare de piață de mai mult două milioane de euro. Inițial, totul părea să fie în ordine, dar când a fost deschisă remorca agenții au descoperit ce ascundea șoferul.
Amendă colosală de peste ZECE milioane de euro – „Beneficiarii”, patru șoferi români de camion

Șoferul, un român în vârstă de 42 de ani, le-a predat CMR-urile (documente care atestă un contract de transport) aflate în posesia sa. Transporta, printre altele, compresoare destinate unui atelier auto britanic. Când s-au uitat în remorcă, atenția polițiștilor a fost atrasă de trei paleți.

Pe acestea se aflau cutii fără denumire comercială, care conțineau 3.080 kg de țigări și 1.600 kg de tutun de rulat cu o greutate totală de peste 4 tone. Șoferul, care nu a putut prezenta documente justificative, a negat orice implicare. A explicat că el călătorește în Regatul Unit de mai multe ori pe lună. Pentru această călătorie, a primit două încărcături în Germania, înainte de a se îndrepta spre Calais. În plus, a susținut că a verificat marfa și totul era în regulă, însă nu a putut explica de ce a făcut pe gtraseu o pauză de o oră și jumătate.
Amendă de TREI milioane de euro pentru un șofer român de camion. „Am vrut să-mi ajut părinții”

Valoare de piață de peste două milioane de euro

Inculpatul nu s-a prezentat la instanța de judecată din Boulogne-sur-Mer în cursul examinării acestui caz. Vama a solicitat confiscarea tutunului sechestrat și plata unei amenzi de 2.329.083 euro corespunzătoare valorii sale de piață. Procurorul, la rândul său, a solicitat pentru inculpat o pedeapsă de douăsprezece luni închisoare cu suspendare. Instanța a acceptat pedeapsa și a dispus ca șoferul român să plătească o amendă vamală de 100.000 de euro. De asemenea, românului i s-a interzis accesul pe teritoriul francez timp de doi ani. Marfa pusă sub sechestru a fost confiscată.