Deținerea a două permise de conducere – Conducerea în străinătate este un subiect extrem de delicat nu numai din cauza amenzilor mult mai „sărate” din alte țări europene, dar și pentru că ridică o serie de întrebări cu privire la posibilitatea de a avea mai mult de un permis de conducere la un moment dat. Cine a obținut permis de conducere în România și se stabilește în Germania sau în Spania poate obține un al doilea permis în unul dintre aceste state? Legislația comunitară este clară, dar în lipsa unor reglementări clare privind sancțiunile, să vedem ce spune jurisprudența. Am stat de vorbă cu Nicoleta Ienciu, avocat la Madrid. Continuă să citești mai jos
E posibilă deținerea a două permise de conducere?
„În baza Real Decretului 1055/2015, din 20 de noiembrie, prin care se pune în aplicare Directiva 2006/126/CE a presupus implementarea efectivă a unui model de permis de conducere în toate statele membre fără excepție, ale cărui caracteristici și perioade de valabilitate au fost armonizate în funcție de cerințele sale. Așadar, Directiva 91/439 împreună cu Directiva 2006/126/CE, care așa cum am spus reglementează schimbul de permise de conducere la nivel european, stabilește că nu se poate acest schimb pentru acele persoane care locuiesc mai mult timp în alt stat membru al UE, precizează Nicoleta Ienciu, avocat la Madrid.
Citește și: Aceasta este singura posibilitate pentru a reface permisul de conducere de unde te afli. Cum procedezi
Ceea ce nu se poate realiza însă este să ai două permise de conducere, când unul din permise a fost obținut cu intenția de fraudă de lege. Este foarte ilustrativă în legătură cu acest subiect Sentința 612/2017 de la Tribunalul Suprem din Spania. Această sentință confirmă condamnarea pentru infracțiune împotriva siguranței rutiere a unui cetățean ce deținea două permise de conducere, unul spaniol și unul portughez. În acest caz, cetățeanul deținător de permis de conducere spaniol pierduse toate punctele fapt prin care avea permisul de conducere spaniol anulat. Când a fost prins la volan, cetățeanul a prezentat un permis de conducere portughez, permis obținut prin schimb, la un moment dat înainte de rezoluția sancționatoare de retragere a punctelor, dar după săvârșirea faptelor a căror sancțiune a presupus și care au dat naștere dosarului de sancționare.
Citește și: Psihologie: Potrivit studiului, șoferii acestei mărci de mașini sunt deosebit de inteligenți
Deținerea a două permise de conducere. Sancțiunea instanței supreme
În acest caz, Tribunalul Suprem a dictat că permisul a fost schimbat în fraudă de lege și a făcut încălcarea unei legi penale a unui stat membru, adică cea de a conduce în realitate fără licența corespunzătoare, și a confirmat condamnarea de 5 luni de închisoare argumentând că „nu se poate fi în posesia a două permise de conducere si nici de cum se pot folosi acestea după plac și conveniență în funcție de interes, mai ales atunci când circuli printr-un stat ale cărui autorități împiedică conducerea ca urmare a sancțiunilor săvârșite care duc la expirarea valabilității acestuia din cauza pierderii totală a punctelor de licență”.
Citește și: Când intră în vigoare permisul de conducere digital în Germania?
Așadar un rezident din altă țară a Uniunii Europene care a obținut un permis de conducere în altă țară poate folosi acel permis atâta timp cât este valabil. La data reînnoirii, cetățeanul rezident în Spania de exemplu, trebuie să schimbe permisul și odată cu acest schimb i se va da un permis de conducere spaniol echivalent retrăgându-se cel vechi. În cazul permiselor de circulație fără data de expirare sau cu valabilitate de mai mult de 15 ani, Direcția Generală de Trafic din Spania avizează șoferii străini din UE că trebuie să-și renoveze și în consecință echivaleze permisele de conducere în termen de 2 ani de la stabilirea reședinței pe teritoriul spaniol. Deținerea a două permise de conducere poate avea consecințe juridice neplăcute dacă se dovedește că deținerea si obținerea lor a fost făcută cu intenția de fraudă de lege”.