Sari la conținut

Aici, oamenii fără mașină vor primi un bonus în bani. Cine va avea dreptul și care este suma lunară

13/09/2023 16:00 - ACTUALIZAT 22/09/2023 15:42
Bonus în bani pentru cei care nu au mașină

Bonus în bani pentru cei care nu au mașină – Într-un oraș din Germania se vor introduce în curând bonusuri speciale pentru gospodăriile care nu dețin o mașină. Autoritățile încă poartă discuții pentru a decide cui vor fi acordate aceste plăți și în ce condiții.
>>> Germania, șofer de autobuz surprins cu telefonul în timp ce conducea, i s-a interzis pe viață să conducă, decizia finală

Bonus în bani pentru cei care nu au mașină

Oamenii fără mașină din Würzburg ar putea primi o plată specială în viitor. Consiliul local a discutat recent o propunere venită din partea grupului parlamentar al SPD. Aceasta prevede ca gospodăriile fără mașină să primească zece euro pe lună. Perioada de încasare a acestui bonus este limitată la doi ani, ceea ce înseamnă maximum 240 de euro.
>>> Aceasta este cea mai populară marcă de mașini din Germania – Volkswagen și Mercedes au rămas în urmă

Propunerea nu a fost încă decisă definitiv, dar discuțiile continuă, a declarat vineri liderul grupului parlamentar, Alexander Kolbow, agenției de presă germană – DPA. Urmează să se stabilească dacă bonusul se va acorda doar gospodăriilor care renunță la mașini sau și celor care deja nu dețin mașini.

„Suntem convinși că fiecare pas către tranziția la mobilitate ecologică este bun și corect, oricât de mic”, a declarat liderul grupului parlamentar Bärbel Benkert. Dacă cineva se gândește deja să renunțe la mașină, acest bonus ar trebui să fie un stimulent suplimentar.
>>> Schimbări importante la benzinăriile din Germania. Noua lege va intra în vigoare în câteva săptămâni

Deja există stimulente financiare pentru eliminarea mașinilor private, de exemplu în Denzlingen, lângă Freiburg, în Baden-Württemberg și în Darmstadt, în Renania de Nord-Westfalia, unde se oferă bilete gratuite pentru transportul public.

Cercetătorul Michael Kopatz de la Institutul Wuppertal pentru Climă, Mediu și Energie consideră că un „bonus de eliminare” pentru mașini ar putea fi util.

Sursa: inFranken.de. ZiarulRomanesc.de