
Cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii, cancelarul în funcție al Germaniei, Olaf Scholz, a transmis un mesaj ferm de susținere pentru lucrători și sindicate, în contextul în care mandatul său se apropie de final. „Încă sunt mult prea mulți oameni care muncesc din greu pe bani prea puțini”, a scris liderul social-democrat pe platforma X. „De aceea susțin salariile decente și sindicatele puternice. Ele sunt vitale pentru coeziunea socială a țării noastre. Despre asta este vorba pe 1 Mai!”.

Ziua Internațională a Muncii, sărbătorită începând cu 1890, rămâne o dată simbolică a mișcării muncitorești, fiind marcată prin proteste, manifestații și evenimente sindicale în toată Germania.
Anul acesta, sub sloganul „Mach dich stark mit uns!” („Mai puternic alături de noi!”), Confederația Sindicatelor Germane a organizat sute de evenimente în toată țara, cerând creșteri salariale și condiții de muncă mai bune.
O tradiție social-democrată
Partidul Social-Democrat (SPD), condus de Scholz, are legături istorice strânse cu mişcarea sindicală. Declarația de sprijin a cancelarului vine chiar înainte de predarea mandatului către liderul conservator Friedrich Merz, care va prelua oficial funcția marți.
Scholz și-a încheiat mesajul reafirmând importanța unității sociale și a echității pentru viitorul Germaniei: „1 Mai ne amintește că progresul social este posibil doar prin solidaritate și luptă comună.”