Sari la conținut

Olaf Scholz și Maia Sandu se întâlnesc cu Iohannis: vor discuta despre RĂZBOI

03/04/2023 11:21 - ACTUALIZAT 20/06/2023 17:51
Scholz și Maia Sandu, întâlnire cu Iohannis

Scholz și Maia Sandu, întâlnire cu Iohannis – Președintele României, Klaus Iohannis, îl va primi luni, 3 aprilie 2023, la Palatul Cotroceni, pe Cancelarul Federal al Republicii Federale Germania, Olaf Scholz, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România. De asemenea, Președintele României va găzdui o reuniune trilaterală la care va participa împreună cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și Cancelarul Olaf Scholz, anunță un comunicat de la Cotroceni. Un subiect important de discuții va fi RĂZBOIUL.
>>> Citește și: Înarmare, Germania cheltuie mai puțin decât România, Scholz certat de NATO

Scholz și Maia Sandu, întâlnire cu Iohannis

Vizita Cancelarului german reprezintă un moment de reconfirmare a relațiilor bilaterale excelente, cu caracter strategic, dintre România și Republica Federală Germania, care se bazează pe o prietenie tradițională, relații istorice și interumane extinse, precum și pe interesul comun în ceea ce privește securitatea europeană în contextul actual dificil generat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Discuțiile Președintelui Klaus Iohannis cu Cancelarul Olaf Scholz se vor concentra pe dezvoltarea și aprofundarea, în continuare, a cooperării româno-germane în toate domeniile de interes comun. Va fi accentuat interesul ambelor părți pentru dinamizarea schimburilor economice și a investițiilor, având în vedere faptul că Germania este cel mai important partener comercial al țării noastre și al doilea investitor în economia românească, dar și a cooperării sectoriale. Totodată, se va urmări asigurarea unei coordonări strânse în cadrul UE și NATO.
>>> Citește și: Cancelarul Olaf Scholz vine în România pentru prima dată. El s-a luptat pentru intrarea noastră în Schengen

În planul afacerilor europene, cei doi lideri vor avea un schimb de opinii privind temele de actualitate, cu o atenție specială acordată procesului de aderare a României la spațiul Schengen, măsurile pentru sprijinirea Ucrainei și a Republicii Moldova, asigurarea competitivității economiei europene, securitatea energetică, schimbările climatice și tranziția verde.

Președintele Klaus Iohannis și Cancelarul Olaf Scholz vor discuta, de asemenea, despre situația de securitate generată de agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei, prin prisma evoluțiilor recente, cooperarea pentru sprijinirea multidimensională a Ucrainei, ajutorarea refugiaților, facilitarea tranzitului de cereale ucrainene către piața globală, precum și sprijinirea parcursului european al acestei țări. Va fi abordată, totodată, cooperarea româno-germană în domeniul apărării pentru a consolida postura de descurajare pe Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice și pentru a întări securitatea regiunii Mării Negre.
>>> Citește și: Bild: Scholz este atât de enervat de Baerbock. „Nu va fi război între NATO și Rusia”

Rolul comunităților

Președintele României și Cancelarul Federal vor evidenția rolul important jucat de comunitatea românească din Germania și de minoritatea germană din țara noastră, cu o contribuție majoră la apropierea și cunoașterea reciprocă a celor două națiuni.

Reuniunea trilaterală pe care o va găzdui Președintele României are ca obiectiv consolidarea sprijinului în toate domeniile pentru asigurarea rezilienței, a stabilității și a securității Republicii Moldova și pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

Discuțiile vor transmite un mesaj clar privind continuarea sprijinului ferm și neabătut din partea partenerilor Chișinăului, în special în condițiile în care Republica Moldova este supusă unor presiuni hibride sistematice, inclusiv unor tentative de subminare a ordinii constituționale.

În cadrul întrevederii va fi discutat, totodată, sprijinul pentru avansarea integrării europene a Republicii Moldova, singura opțiune capabilă să asigure un viitor democratic, prosper și stabil pentru cetățenii săi.
>>> Citește și: Scholz anunță livrări suplimentare de arme: “Este deosebit de importantă muniția”

sursa: presidency.ro

Continuați să citiți în Ziarul Românesc